Constructii din panouri mari

CONSTRUCŢII DIN PANOURI MARI
1. Consideraţii generale

Clădirile din panouri mari reprezintă în prezent unul din siste­mele constructive pentru clădirile de locuit care se pretează cel mai bine la industrializarea prin prefabricare. în străinătate, acest sistem constructiv este folosit în ultimii ani din ce în ce mai mult. în, R.F.G. de exemplu, 70% ‘din clădirile de locuinţe din prefabricate sînt executate din panouri mari, iar în U.R.S.S. şi R.S.C. peste jumătate din construcţiile de locuinţe sînt din panouri mari. La noi s-au executat astfel de construcţii, ’ cu 10 niveluri în Bucureşti pe Şoseaua Viilor, în Calea Griviţei’şi Bule­vardul 1 Mai şi foarte multe, în toate regiunile, cu P + 4 niveluri. In străinătate, în regiuni neseismice s-au executat astfel de construcţii cu 25 niveluri (de exemplu la Berlin) şi se pot executa şi pînă la 30 niveluri — cu condiţia ca grosimea pereţilor de la etajele inferioare să ajungă la 25—30 cm.

2. Executarea infrastructurii

La clădirile din panouri mari, prin lucrări din ciclul zero se înţe­leg cele de sub nivelul inferior al primelor panouri mari, deci fun­daţiile, pereţii subsolului şi planşeul peste subsol.

Precizia necesară montării panourilor mari de pereţi impune o anumită precizie şi la executarea pereţilor subsolului şi anume:

La lungimea pereţilor longitudinali o abatere de maximum + 50 mm           ,

La lungimea pereţilor transversalii, idem +30 mm La grosimea pereţilor +20 şi —10 mm

Deformarea în plan a pereţilor, respectiv săgeata spre afară sau înăuntru +20 mm

Diferenţa de nivel maximă pe întreaga suprafaţă orizontală a pereţilor unui tronson: 15 mm Abatere maximă la poziţia mustăţilor armăturilor de îmbi­nare cu panourile de pereţi +20 mm

Dacă planşeul peste subsol este alcătuit din panouri prefabricate, diferenţa de nivel maximă între două panouri alăturate nu trebuie să fie mai mare ca 10 mm, cu condiţia ca diferenţa de nivel maximă între două puncte oarecare ale planşeului să nu fie peste 15 mm.

Dacă condiţia de diferenţă de nivel pe întreaga suprafaţă a pere­ţilor subsolului (de 15 mm) nu este respectată, este necesar să fie făcute completări cu mortar sau beton, astfel încît diferenţa maximă să nu treacă de 15 mm. Completările  în funcţie de grosimea stra­tului respectiv, se fac din mortar de ciment de marcă 100 dacă înăl­ţimea stratului este sub 3 cm şi beton cu agregate pînă la 15 mm, dacă înălţimea stratului este de 3 cm sau mai mare.

Pentru a se realiza o bună legătură între betonul vechi şi cel nou turnat, betonul vechi se ciopleşte pe o mică adîncime, se curăţă bine, se spală şi se stropeşte cu lapte de ciment.

Dacă mustăţile de legătură cu panourile de pereţi nu au fost bine poziţionate se face şi corectarea poziţiei lor. Corectarea se poate face prin îndoirea lor cu o pantă de maximum 1/4; dacă această măsură nu este suficientă, se sparge betonul, se desfac mustăţile şi se rebetonează în poziţia corectă, asigurîndu-se lungimea de ancorare ne­cesară.

Montarea panourilor de planşeu nu poate să înceapă decît după efectuarea tuturor corecturilor menţionate mai înainte şi după lua­rea în primire printr-un proces-verbal, a tuturor lucrărilor din ciclul zero .

Panourile de planşeu se aşază pe un strat de mortar de ciment de marcă 100, de 2 cm grosime; stratul de beton de rezemare se udă bine cu apă înainte de întinderea stratului de mortar.

După montarea panourilor de planşeu se aşază straturile termo- izolatoare din lungul centurii exterioare, se montează armăturile din centuri, se fac înnădirile prin sudură (dacă este cazul) între mustă­ţile de înnădire din panouri şi se betonează îmbinările. La betonarea îmbinărilor se are grijă ca nivelul superior al betonului să nu depă­şească faţa superioară a panourilor, ci să ajungă exact la faţa lor.

La montarea icofrajului planşeului peste subsol ce urmează a fi executat din beton monolit se verifică prin nivelment, ca faţa supe­rioară a cofrajului să fie exact la nivelul din proiect, pentru a nu mai fi necesare corecturi ulterioare.

Indicaţii generale. Pozarea fiecărui panou cuprinde urmă­toarele operaţii:

Ridicarea cu macaraua si pînă la circa 50 cm pentru verificarea siguranţei prinderii şi pentru curăţirea lui de noroi^ ză­padă etc.; balansul sau rotirea panoului se împiedică cu două frînghii legate de mustăţi

După ce panoul este adus deasupra construcţiei, este preluat de montori şi ghidat la locul de montare în prealabil pre­gătit — sau acoperit cu mortar, sau în uscat Panoul se coboară pînă la 5—10 cm deasupra locului de po­zare, corectîndu-i-se poziţia în funcţie de axele trasate an­’ terior şi în raport cu panourile montate înainte

Se coboară panoul pe suprafaţa de rezemare, ghidîndu-se cu ajutorul răngilor

Se asigură împotriva răsturnării cu ajutorul unor dispozitive speciale ancorate în planşeu

Se verifică şi se corectează poziţia panoului în plan orizontal şi în plan vertical

După fixarea în poziţie definitivă, panoul se eliberează din ■ cîrligul macaralei

In mod obişnuit, montarea panourilor se face pe un strat de mor­tar de poză cu marca 100, de 3—4 cm grosime, care se întinde pe suprafaţa de rezemare după udarea ei din abundenţă, pentru a nu prelua din apa mortarului.

Sub fiecare panou se montează cîte două calaje, iar între ele se întinde mortarul plastic (avînd o consistenţă de 7—9 cm, determi­nată cu conul-etalon) cu cel mult 0,5 h înainte de montarea panou­lui; mortarul trebuie să fie plastic ca să refuleze sub greutatea pa­noului. După fixarea panoului, mortarul refulat este îndesat înapoi în rost, netezit, iar surplusul se îndepărtează.

In cazuri mai rare, cînd se prevede montarea panourilor în uscat, acestea se aşază pe calaje, se fixează definitiv, iar rostul se matează tot cu mortar marca 100, dar de consistenţă vîrtoasă (tasarea conu­lui etalon de 3—4 cm).

Verificarea verticalităţii panourilor se face cu firul cu plumb. Mai este însă necesară şi verificarea continuităţii pe verticală a pa­nourilor de perete suprapuse; aceasta se face tot cu firul cu plumb trecut însă prin găuri în planşee — prevăzute în acest scop. Abate­rea maximă între panourile a două etaje nu trebuie să fie mai mare ca 10 mm.

Materialele folosite pentru pastă şi mortar sînt următoarele: ci­ment RIM 200, nisip de carieră sau rîu 0/1 şi 1/3 mm, apă şi emulsie de Aracet E 50.

Aracetul se livrează în butoaie de circa 50 kg; el se depozitează în încăperi închise, la temperaturi între +5 şi +40°C. Utilizarea lui se poate face în maximum 6 luni de la data fabricării.

1)    Compoziţia şi prepararea pastei de amorsaj: compoziţia pas­tei de amorsaj în părţi — greutate, este următoarea: 1 parte ciment RIM 200; 0,75 părţi Aracet E 50 şi 0,5 părţi apă. Cantitatea de apă este dată informativ, proporţia corectă se stabileşte pe bază de în­cercări pentru a rezulta o consistenţă potrivită pentru aplicarea prin pensulare.

Prepararea se face astfel:  se diluează Aracetul cu circa 50% din apa necesară şi se amestecă pînă la obţinerea unei emulsii omogene, apoi se introduce cimentul şi restul de apă, amestecîndu-se ener­gic 3—4 min.

Aplicarea pastei poate fi făcută pînă la cel mult 20 min de la prepararea- ei.

2)    Compoziţia şi prepararea mortarului: compoziţia, în părţţ — greutate, este următoarea: 1 parte ciment RIM 200; 1,5 părţi nisip 0/1 mm; 0,5 părţi nisip 1/3 mm; 0,5 părţi Aracet E 50 şi apa necesară unei consistenţe de 7—8 cm, măsurată cu conul — etalon; cantita­tea de apă se stabileşte prin încercări.

Prepararea mortarului se face manual şi în cantităţi reduse, în- trucît punerea în lucrare nu se poate face decît timp de 0,5 h de la preparare. Prepararea se face astfel: în targă se introduce Aracetul diluat cu 50% din cantitatea totală de apă necesară şi se amestecă pînă la obţinerea unei paste omogene, în amestec se introduce apoi treptat, cimentul şi nisipul amestecate şi omogenizate în prealabil, restul de apă şi se amestecă energic 3—4 min, în final se verifică consistenţa mortarului cu conul etalon.

.    3) Efectuarea reparaţiilor: în mod obişnuit reparaţiile se fac pe şantier, înainte de montarea panourilor în lucrare. Ştirbirile locale avînd lungimea de maximum 10 cm şi adîncimea de maximum 3 cm,pot fi reparate şi după pozarea panourilor, însă imediat după deto­narea centurilor.

Reparaţiile făcute înainte de montarea panourilor, se execută în următoarea succesiune:’ Suprafeţele de beton degradate se curăţă şi se spală cu apă     După zvîntarea suprafeţelor spălate se aplică, prin pensulare pasta de amorsaj

După 8—10 min de la aplicarea pastei se completează por­ţiunea degradată cu mortar, care se fasonează după forma , profilului iniţial degradat

Dacă degradarea este pe o lungime mare, se face un cofraj local din scîndură geluită şi mortarul se toarnă în acesta.

Reparaţiile mai mici făcute după montarea panourilor, se exe­cută astfel:

‘ Suprafeţele de beton din porţiunile degradate se curăţă şi se spală cu apa

După zvîntarea suprafeţelor, se aplică cu pensula stratul de amorsaj, avînd grijă ca pasta să acopere complet betonul

în rost se introduce un dreptar cu secţiunea corespunzătoare  dimensiunilor profilului, una cu motorină

Se introduce mortarul, se îndeasă şi se netezeşte prin drişcuire fină

După minimum 1,5 h se desprinde dreptarul prin mişcarea lui în lungul rostului şi se îndepărtează; dacă în timpul acestei operaţii se produc ruperi locale ale profilului, acestea se completează imediat cu acelaşi fel de mortar Dacă reparaţiile cu mortar rezultă poroase, porii se umplu cu pastă de amorsaj aplicată prin pensulare, în două etape, în termen de 24 h.

4) Pozarea panourilor cuprinde 3 categorii de operaţii: pregătirea suprafeţei de rezemare, pozarea propriu-zisă şi unele operaţii finale. Pregătirea suprafeţei de rezemare se face astfel:

Se curăţă suprafaţa de rezemare pe planşeu şi faţa superioară a panoului inferior

Caiafele şi benzile compresibile se montează în bitum cald; dacă benzile sunt din polistiren expandat, se fixează prin  puncte de bitum topit aplicate pe suprafaţa de rezemare, dar nu direct pe polistiren

La intersecţia rosturilor verticale cu cele orizontale se fixează şorţurile de tablă sau pînză bituminată J Suprafaţa de rezemare se udă din abundenţă, apoi se întinde l stratul de mortar

Rostul vertical dintre panoul montat anterior şi cel care se mon­tează, se pregăteşte astfel: pe rostul vertical al panoului pozat an­terior se fixează două calibre de rost care trebuie să împiedice rea­lizarea unor rosturi verticale prea mici.

Pozarea propriu-zisă cuprinde udarea cu apă a bazei panoului, aşezarea pe planşeu, prinderea dispozitivului de fixare provizorie (panoul rămînînd în continuare prins în cîrligul macaralei) şi veri­ficarea poziţiei lui şi anume:

Poziţia bazei panoului faţă de axa longitudinală de pozare trasată pe planşeu, în raport cu panoul pozat anterior şi cu cel de la nivelul inferior — decalările între feţele lor văzute neputînd să depăşească 5 mm

Deschiderea şi continuitatea rostului vertical în care se află cele două calibre de rost; deschiderea rostului nu tre­buie să depăşească cu mai mult decît f, în mm, deschi­derea d, admisă în proiect (se recomandă ca f să nu de­păşească 5 mm pentru d<20 mm şi 8 mm pentru d> 20 mm). Rectificările de poziţie se fac mişcînd panoul • cu ranga

Verticalitatea panoului se verifică cu firul cu plumb şi se co­rectează cu manşonul de strîngere al dispozitivului de fixare provizorie

Orizontalitatea feţii superioare a panoului se verifică cu o ni­velă. Se verifică şi coplanitaica acestei feţe în raport cu a panoului alăturat, admiţîndu-se o decalare de maxi­mum 3 mm. In caz contrar panoul se ridică cu ajutorul răngilor şi se fac corecturile necesare, îndepărtîndu-se eventual un calaj şi refăcîndu-se stratul de mortar de , poză.

Operaţiile finale sînt următoarele: se eliberează panoul din cîr­ligul macaralei, se scot calibrele de rost de pe rebordul vertical al panoului pozat anterior şi se fixează pe rebordul ultimului panou montat, se îndeasă mortar de ciment în rostul orizontal pînă cînd se umple complet şi se netezeşte cu mistria.

înainte de pozarea panourilor de pereţi interiori în legătură cu cei de faţadă, se execută toaite lucrările de hidro şi teirmoizolare a rosturilor verticale dintre panourile de faţadă, de exemplu (fig. 157) introducerea unui profil pentru realizarea golului de decompresiune, aplicarea prin lipire a unei membrane hidroizolatoare (de exemplu din pînză bitumată), aplicarea stratului termoizolator din plăci de polistiren expandat sau din vată minerală ambalată în carton asfal­tat etc.

Pozarea panourilor de pereţi interiori portanţi. Pozarea, veri ficarea poziţionării şi fixarea provizorie a panourilor de pereţi in­teriori portanţi se face în aceleaşi condiţii ca şi pentru panourile ex­terioare.

d. Pozarea panourilor de planşeu. Rezemarea şi îmbinarea pa­nourilor de planşeu cu pereţii se poate face în două moduri: cu centură îngustă la care panourile de planşeu, avînd sau nu dinţi, reazemă pe panourile de pereţi pe o lăţime de cel puţin 4 cm (fig. 158, a) şi cu centură lată (fig. 158, b), în care caz panourile reazemă continuu pe pereţi, însă pe numai 1  2 am.

In primul caz, panourile de planşeu se pozează pe un strat de mortar de ciment de circa 2 cm grosime, în al doilea caz rezemarea provizorie pe 1—2 cm poate fi insuficientă ţinînd seama de tole­ranţele de execuţie şi montaj, din această cauză panourile de plan­şeu sînt rezemate pe 4 popi de inventar avînd dispozitive de pereţi. Îmbinarea între panourile de planşeu alaturate şi pereţi se face prin inte^{mediul beton de monoliti}zare. Popii de inventar pot fi . depărtaţi numai după ce betonul turnat în centuri a ajuns la re­zistenţa de cel puţin 100 kgf/cm².                                                                                 .

Panoul este adus cu macaraua pînă deasupra locului de pozare şi cobont pma la circa 20 cm de conturul de rezemare. Dună orien­tarea lui de către montatori la poziţia corectă, este coborît pe rea­zeme. In această situaţie se fac următoarele Verificări:

1)  Faţade cota superioară a panoului de faţadă, nivelul panoului de planşeu trebuie sa corespundă unei diferenţe de nivel f = £+5 mm m care h este cota prevăzută în proiect (fig. 158),

2)  Lăţimea de rezemare să nu fie mai mică decît cu cel mult 1 cm sub ceia prevăzută în proiect

Dacă^sub panoul de planşeu există pereţi despărţitori, care se soli­darizează de planşeu prin mustăţi (urechi de agăţare) care intră în goluri special lasate m panoul de planşeu, se procedează astfel: panoul de planşeu se coboară pînă la circa 5 cm peste urechile de agăţare ale panourilor de pereţi despărţitori, apoi se roteşte si se deplasează pma cmdcea mai mare parte din golurile din planşeu se află în dregoluri. Este interzisă găurirea p anşeului pentru pătrunderea urechilor, cît şi îndoirea pe loc a ure­chilor şi rezemarea planşeului peste ele

Panourile de pereţi portanţi. Pozarea se face în două faze separate de pozarea panoului de planşeu din celula respectivă.

^Pozarea provizorie, în care panourile se montează „în uscat^A ’ Panoul montat este prins cu dispozitivul de fixare provizorie şi i se fac corecturile în legătură cu poziţia bazei şi cu verticalitatea. Faţa lui superioară trebuie să rămînă       2 cm sub nivelul planşeului.

2) Pozarea definitivă se face după montarea panoului cte planseu, operând din nou, dacă este cazul, asupra poziţiei în plan şi ver­ticalităţii.

După aşezarea în poziţie definitivă se execută îmbinăiile cu pa­noul de planşeu superior şi se matează rosturile orizontale supe­rioare şi inferioare.

f. Pozarea panourilor de scară. Panourile de scară se pozează în mod obişnuit „în uscat“, rezemîndu-le direct pe elementele de spri­jin, fără’ calaje şi executînd sudurile de îmbinare. Ordinea de mon­taj este următoarea:

Montarea panourilor pe podest de la nivelul etajelor odată cu montarea panourilor de planşeu Sudarea mustăţilor de îmbinare

Monolitizările de la nivelul planşeului inferior                                           _

‘ Fixarea prin sudură a unui suport metalic pentru podestul in­termediar de pereţii transversali Montarea podestului intermediar

■ Montarea rampelor scării pe podestele respective

La toate aceste pozări de panouri trebuie urmărit ca lăţimea de rezemare să nu fie mai mică cu mai mult ca 1 cm sub cea prevăzută în proiect.

4. îmbinarea panourilor

Pentru ca prin îmbinări să se dea structurii formate de panourile de rezistenţă de pereţi şi planşee caracterul de construcţie ^monolită, care să reziste în întregime încărcărilor verticale şi solicitărilor ori­zontale din vînt şi seismicitate, este recomandabil ca ordinea de mon­tare a panourilor să se aleagă astfel îneit betonarea îmbinărilor ori­zontale şi verticale să se poată face în acelaşi timp.

înainte de montarea armăturilor, în rosturile de îmbinare verti­cale trebuie să se monteze termoizolaţia. Dacă se foloseşte ca mate­rial termoizolant polistirenul expandat care are rezistenţă redusă la temperaturi ridicate şi dacă îmbinarea armăturilor se face prin su­dură, între acestea şi polistiren se interpun plăci de protecţie din az­bociment sau plăci de tablă.

Imediat după pozarea panourilor de planşeu se montează armă­turile din centuri şi se fac îmbinările prin sudură ale mustăţilor din panouri. Dacă barele care se îmbină prin sudură nu sînt coaxiale, ele se îndoaie la rece cu cheia de îndoit dacă au diametrul pînă la 12 mm, iar dacă au diametrul peste 12 mm se îndoaie la cald. Dacă abaterile de la coaxialitate sînt prea mari şi serviciul C.T.C. apreciază că nu se pot face corecturile necesare, panoul respectiv se rebutează.

După executarea lucrărilor de hidro şi termoizolare, de armare a îmbinărilor, de înnădire, se poate trece la montarea cofrajelor.

Pentru cofrarea stîlpilor de îmbinare se folosesc în mod obişnuit cofraje de inventar. Cofrajele trebuie să fie bine şpraiţuite ca să nu fie desfăcute de presiunea betonului. Pe cofraje se fixează şi toate diblurile şi ţevile sau manşoanele metalice necesare prinderii şi tre­cerii elementelor de instalaţii.

înainte de betonare, centurile, baza stîlpişorilor de îmbinare şi co­frajele, trebuie să fie curăţite şi udate.

Marca betonului din îmbinare trebuie să fie cel puţin B 250, iar consistenţa să fie plastică pentru a putea pătrunde peste tot în co­fraje. Compactarea este bine să se facă, peste tot unde este posibil, cu vibratoare de interior.

La prepararea batonului trebuie folosite agregate cu granule pînă la maximum 10—15 mm şi cimenturi cu marca de cel puţin 400. Nu se va folosi ca accelerator de întărire clorura de calciu, care poate produce corodarea armăturilor.

Decofrarea betonului nu se va face la un interval mai scurt ca 24 h de la turnarea lui.

Dispozitivele de fixare provizorie a panourilor nu trebuie desfă­cute mai înainte ca betonul din îmbinări să nu fi ajuns cel puţin la 50% din marca prevăzută în proiect. Termenele la care se ajunge la această rezistenţă se stabilesc prin încercări preliminare şi se veri­fică prin ruperea cuburilor de probă preluate din betonul turnat. Dacă este necesar să se accelereze întărirea betonului, aceasta se poate realiza prin folosirea cimenturilor cu rezistente iniţiale mari (RIM).                              ‘

Este recomandabil ca lucrările de betonare să se facă într-o sin­gură etapă pe o secţiune de lucru.

La betonarea centurilor trebuie să se aibă grijă ca nivelul superior al betonului turnat să nu depăşească nivelul superior al panourilor de planşeu.

Pentru turnarea mai comodă a betonului în stîlpişorii de îmbinare se folosesc pîlnii metalice .

Pe timp călduros, betonul turnat în centuri se acoperă cu rogojini umede, iar betonul din stîlpişorii de îmbinare se udă periodic şi abun­dent cu apă.                                                                                                             ’

După decofrarea stîlpişorilor de îmbinare se face un control al calităţii betonului turnat împreună cu delegaţi ai serviciului C.T.C.,

DECOFRAREA BETONULUI

a. Termene de decofrare. Durata necesară de menţinere a be­tonului în cofraj e depinde de rolul părţii de cofraj respective (de sus­ţinere a greutăţii betonului sau numai de sprijinirea laterală a lui), de deschiderea elementului de construcţie respectiv, de tipul cimen­tului, de temperatura şi umiditatea mediului ambiant etc.

Termenele la care se desfac părţile principale ale cofraj elor, care susţin greutatea părţilor de construcţie respective (de exemplu fun­dul cofraj ului unei grinzi susţine greutatea grinzii respective şi a plăcii care reazemă pe ea) trebuie să garanteze atît siguranţa con­strucţiei, cit şi să limiteze deformaţiile elementelor de construcţie, la nişte valori acceptabile.

Alte părţi mai puţin solicitate ale cofraj elor, cum sînt de exem­plu, părţile laterale ale tiparelor grinzilor, care în momentul turnării betonului trebuie să reziste la împingerea laterală a lui, dar care după întării ea chiar parţială a acestuia, nu mai sînt supuse la nici o solici­tare, pot fi îndepărtate mai devreme decît părţile principale. Părţile laterale ale cofrajelor pot fi îndepărtate imediat ce betonul a obtinut o rezistenţă suficientă ca muchiile să nu fie deteriorate din cauza aderenţei dintre cofraj şi beton. Termenele respective depind de tipul cimentului şi de temperatura medie a aerului din timpul întăririi be­tonului, astfel:               ¹

■ La folosirea cimenturilor RIM 1,5 zile dacă temperatura me­die a fost de +5°C şi 1 zi dacă a fost de +15°C sau mai mare

La folosirea cimenturilor portland cu maximum 15<>/₀ adaosuri 2 zile la temperatura medie de +5°C, 1,5 zile pentru tem­peratura de +15°C şi 1 zi pentru temperatura de +25°C La folosirea cimenturilor portland cu peste J5«/₀ adaosuri 3 zile la temperatura de +5°C, 2 zile la +15°C si 1,5 zile la + 25°C.                                ‘

Elementele principale de susţinere ale cofrajelor se pot înde­părta atunci cînd rezistenţa betonului a ajuns la următoarele pro­cente din marca prevăzută în proiect:

f 50o/₀ pentru elemente cu deschidere pînă la 2,00 m ■j 70o/₀ pentru elemente cu deschidere între 2,00 şi 8,00 m [ 90o/₀ pentru elemente cu deschidere peste 8,00 m

Stabilirea rezistenţelor betonului se poate face prin încercarea unor corpuri de probă păstrate în condiţiile lucrării sau piin înceicăii

nedistructive.

In cazul în care rezistenţa betonului nu a fost stabilita prin încer­cări, desfacerea părţilor principale de susţinere ale cofrajelor, se poate face la următoarele termene minime  în zile — funcţie de tipul cimentului utilizat şi de temperatura medie din timpul întăririi beto­nului :

Aceste termene sînt acoperitoare, în general mai mari decît cele care rezultă prin stabilirea rezistenţelor minime arătate mai înainte; înseamnă că este mai bine să se urmărească variaţia rezistenţelor be­tonului, care permite o decofrare mai rapidă şi prin aceasta o redu­cere a duratei de execuţie a construcţiilor.

b. Condiţii de decofrare. Decofrarea se face începînd cu stîlpii, a căror cofraje nu sînt solicitate la nici un fel de eforturi, apoi trecînd la plăci, care au deschideri şi deci solicitări mai mici decît grinzile şi în urmă la grinzi.

Popii se desfac uşor, fără şocuri, prin slăbirea treptată a penelor, începînd de la mijlocul elementului şi continuînd simetric către rea­zeme; este interzisă decofrarea prin baterea popilor. Desfacerea pa­nourilor de cofraj se face prin baterea unor pene de lemn, astfel în­cât scîndurile să se deterioreze cît mai puţin; nu este permisă folosirea rangilor şi a tarnăcoapelor.

Cintrele construcţiilor în formă curbă cu deschideri mari, trebuie coborîte încet, prin slăbirea vinciurilor, preselor, prin scurgerea nisi­pului din cutiile cu nisip etc. Coborîrea lor se face treptat, cu cîte o jumătate sau o treime, din deplasarea finală, astfel încît arcele sau bolţile să se încarce treptat. Scoaterea definitivă a cintrelor nu se face decît după ce s-a controlat foarte atent întreaga construcţie în ceea ce priveşte deformaţiile-, fisurile etc.

Deeofrarea bolţilor obişnuite şi a plăcilor suprafeţelor cilindrice autoportante cu dimensiuni pe direcţia generatoarelor pînă la 5,00 m, se face deodată pe toată lungimea lor, începînd de la cheie şi conti- nuînd spre naşteri, simetric, de ambele părţi. Dacă dimensiunea pe direcţia generatoarei este peste 5,00 m, deeofrarea se face pe fîşii transversale. Lungimea fîşiilor este determinată de lungimea elemen­telor longitudinale portante ale cofrajelor care reazemă pe cintre.

Decofrarea se începe cu fîşia de la mijlocul axei longitudinale a bolţii (generatoarea care trece prin cheie) şi se continuă simetric spre naşteri.

La arcele şi bolţile cu tiranţi avînd manşoane de întindere, tiranţii trebuie să fie puşi sub efort înainte de decofrare; în caz contrar în timpul decofrării, sub acţiunea eforturilor, naşterile acestor elemente sînt deplasate în spre afară.   –

1. Popi de siguranţă. După decofrarea elementelor cu deschideri de peste 3,00 m, la termenele prevăzute la punctul a, se mai lasă o serie de popi de siguranţă, care nu se îndepărtează decît după încă un termen egal cu cel puţin jumătate din numărul de zile prevă­zut la punctul a de mai înainte. Numărul şi poziţia acestor popi se stabileşte astfel:

‘ La plăci se lasă cel puţin un pop de siguranţă la mijlocul lor şi minimum un pop la 12,00 m² de placă La grinzi cu deschiderea pînă la 5,00 m se lasă un singur pop de siguranţă în mijlocul lor, la grinzi cu deschideri mai mari numărul popilor se sporeşte astfel îneît distanţa între • ei şi de la ei la reazeme, să nu depăşească 3,00 m

Pe înălţime între diferitele etaje, popii se dispun pe cît posibil, unul peste altul

Nu este permisă îndepărtarea popilor de siguranţă ai unui planşeu aflat imediat sub altul care se cofrează şi se betonează

Pe elementele proaspăt decofrate nu este permisă depozitarea de materiale de construcţie.

După deeofrarea unei părţi de construcţie, conducătorul tehnic al lucrării, împreună cu dirigintele şantierului, trebuie să facă o exa­minare amănunţită a tuturor elementelor de rezistenţă, consemnînd într-un proces-verbal de lucrări ascunse calitatea lucrărilor şi even­tualele defecte constatate. Cu această ocazie se stabileşte şi felul repa­raţiilor necesare. In orice caz este interzisă efectuarea oricăror reparaţii înainte de a se face această examinare. Dacă se constată defecte importante, care ar putea afecta siguranţa construcţiei (goluri in beton, zone necompactate, segregate etc.), remedierea lor se face pe baza unor detalii propuse sau acceptate de proiectant şi sub supra­vegherea permanentă a conducătorului tehnic al lucrării şi a dirigin­telui de şantier.