Totul despre zidarie

Datorită faptului că sunt folosite în mare măsură la realizarea construcţiilor de diferite feluri, lucrările de zidărie sunt printre cele mai importante lucrări de construcţii. Intr-adevăr, aceste lucrări constituie în cea mai mare parte construcţia de roşu, precum şi parte din clădirea finisată.           ’                  ’

Printre principalele lucrări de specialitate ale zidarului rosar intră în primul rînd zidăriile de diverse feluri , precum şi unele lucrări diverse şi auxiliare. Aceste lucrări intră în componenţa diver­selor elemente de construcţie pe care le execută zidarul şi anume: fundaţii, pereţi, stîlpi şi coloane, arce şi bolţi, coşuri etc.

Din toate acestea rezultă pe de o parte că lucrările de zidărie constituie marea majoritate a proceselor care compun tehnologia executării unei construcţii, iar pe de altă parte, că acestea se desfă­şoară în stransă legătură cu lucrările celorlalte specialităţi din construcţii.                                       ‘

1. DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA ZIDĂRIILOR

Zidăriile sînt alcătuite în general din blocuri (cărămizi, pietre, prefabricate etc.), aşezate după anumite reguli si îmbinate cu mortar, care prin întărire leagă între ele blocurile, formînd un masiv monolit (ca şi cum ar fi alcătuit dintr-un singur material). După provenienţa lor, aceste blocuri pot fi naturale — adică obţi­nute direct din natură (de exemplu, piatră), sau artificiale — adică produse în fabrici din materiale naturale transformate (de exemplu cărămida, prefabricatele).

Zidăriile mai pot fi alcătuite numai dintr-un singur material, care poate fi natural (argilă prelucrată) sau artificial (betonul) şi prin a cărui întărire se obţine de asemenea un masiv monolit. In sfîrşit, zidăriile mai pot fi alcătuite din blocuri legate cu mortar, în combinaţie cu un material turnat (de ex. zidăria mixtă de cărămidă cu beton).

Clasificarea zidăriilor se poate face după mai multe puncte de vedere:

După ţelul materialelor care le compun, zidăriile pot fi:

—    zidărie de cărămidă, alcătuită din cărămidă şi mortar;

—    zidărie de piatră, alcătuită din piatră şi mortar;

—    zidărie de betoN, alcătuită din beton turnat;

—   zidărie din prefabricate, alcătuită din prefabri­cate (blocuri, plăci, panouri) şi mortar;

—  zidărie mixtă, alcătuită din mai multe materiale combinate.

De observat că toate aceste zidării pot fi clasificate după prove­nienţa materialelor respective, astfel:

—    zidărie din materiale naturale (piatră);

—   zidărie din materiale artificiale (cărămidă, beton, prefabricate).

După rolul lor în construcţii, zidăriile se clasifică astfel:

—   zidărie portantă (purtătoare sau de rezis­tenţă), care are rolul de a susţine elementele de construcţie rezemate sau legate de ea, preluîndu-le sarcinile şi transmiţîndu-le la fundaţii; aşa sînt, de exemplu, stalpii de zidărie, pereţii de sus­ţinere ai unei clădiri fără schelet etc.;

—   zidărie nepurtătoare (despărţitoare sau de umplutură), care are rolul de a despărţi diferitele părţi ale construcţiei sau de a umple spaţiile dintre elementele scheletului de rezistenţă, rezemînd pe elementele de rezistenţă ale clădirii, fără a prelua sarcini din afara ei. Aşa sînt, de exemplu, pereţii dintre cadrele de beton armat.

Inainte de a-şi însuşi metodele de executare a diverselor zidării, este necesar ca zidarul să cunoască în amănunt modul cum sînt alcătuite acestea. în Partea a treia se va trata alcătuirea zidăriilor de diferite feluri (de cărămidă, de piatră, de beton, din prefabricate, mixte), arătîndu-se pentru fiecare caz modul de aşezare a materia­lelor şi alcătuirea elementelor executate din diferite feluri de zidării, în Partea a patra se vor descrie organizarea şi metodele de execu­tare a zidăriilor.

Folosită din timpuri vechi, zidăria de cărămidă, care reprezintă lucrarea de bază a zidarului, este şi astăzi întîlnită frecvent pe şan­tierele de construcţii, datorită calităţilor ei, printre care: rezistenţă şi durabilitate, uşurinţă în execuţie, cost relativ redus etc. Totuşi, tehnica nouă a construcţiilor urmăreşte în prezent înlocuirea zidă­riei obişnuite de cărămidă cu zidării uşoare şi mai ieftine, care se execută rapid şi satisfac cerinţele de calitate ale zidăriilor. Pe această linie, în prezent capătă o mare extindere zidăriile din cără­mizi speciale uşoare şi din prefabricate.

A. ELEMENTE. CLASIFICĂRI

Zidăria de cărămidă este alcătuită din cărămidă de diferite tipuri şi mortar. Cărămida a fost descrisă în Cap. III, iar mortarul se găseşte descris în Cap. XII, C.

O cărămidă se compune  din feţe şi muchii 4\ feţele sînL patul cărămizii 1, lungul cărămizii 2 şi latul (capul) cărămizii 3.

In zidărie cărămizile se aşază unele lîngă altele formînd rînduri de cărămizi; zidăria este alcătuită dintr-un număr de astfel de rînduri suprapuse în înălţime.

Cărămizile se pot aşeza astfel : pe muchie a (pe cant, adică aşezate cu lăţimea cărămizii în înălţime) şi pe lat b, c (adică culcate); cărămizile pe lat pot fi aşezate: în lung b — (adică cap la cap în lungul zidului) şi în curmeziş c (adică una lîngă alta pe lăţimea zidului), în funcţie de grosimea zidăriei.

în fiecare rînd de zidărie, cărămizile aşezate pe muchie, în lung sau în curmeziş, alcătuiesc şiruri de cărămizi dispuse diferit, după felul şi grosimea zidăriei. Aceste şiruri sînt denumite după poziţia lor în raport cu feţele zidăriei 4, 5 astfel : şir la faţă sau exterior/, şir interiori¹ şi umplu tură 5. Modul cum sînt dispuse cărămizile în şiruri la diferitele zidării se va arăta mai departe.

Legarea cărămizilor în zidărie se realizează — aşa cum s-a arătat — cu ajutorul mortarului. Spaţiile umplute cu mortar dintre cărămizi poartă numele de rosturile zidăriei. într-o zidărie există următoarele feluri de rosturi, după poziţia pe care o ocupă în zidărie (fig. 83): rosturi între rîndurile zidăriei, numite rosturi orizontale 1 sau în lungime (întrucît apar vizibile pe toată lungimea zidului); rosturi între cărămizile din rînduri, numite rosturi verticale sau în înălţime (întrucît apar vizibile pe înălţimea fiecărui rînd de cărămizi), care pot fi longitudinale 2 (adică situate în lungul zidului) şi transversale 5 (în curme­ziş sau în adîncime, adică situate pe lăţimea zidului).

După cum sînt sau nu umplute cu mortar, rosturile pot fi rosturi pline  şi rosturi goale , iar după modul cum se prelucrează, rosturile zidăriei pot fi : rosturi drepte sau la faţă a, rosturi ro­tunde ieşite  b, rosturi rotunde intrate (concave) c, rosturi teşite d, rosturi dublu teşite intrate e şi rosturi dublu teşite ieşite/.’

Rosturile joacă un rol important la realizarea unei zidării de bună calitate. De aceea se va asigura grosimea prescrisă pentru rosturile zidăriei în fiecare caz, executîndu-se tipurile de rosturi indicate. Reguli în acest scop se dau mai departe.

La lucrările de construcţii se folosesc mai multe feluri de zidării de cărămidă. Aceste zidării se pot clasifica astfel:

După felul cărămizilor utilizate, există următoarele categorii de zidării :

—  zidărie de cărămidă plină a, adică executată din cărămidă obişnuită plină;

—    zidărie de cărămidă cu goluri b, adică executată

din diferite tipuri de cărămizi cu goluri (găurite, celulare, găurite cu lambă şi uluc etc.).         ‘

După modul de aşezare a cărămizilor în zidărie, există următoarele categorii de zidării (:

—    zidărie plină a, la care cărămizile sînt aşezate fără spaţii între ele, nici în grosimea zidăriei, nici în înălţimea acesteia; ,goluri b, la care cărămizile sînt aşezate astfel încît în zidărie, pe grosimea şi înălţimea acesteia, să se obţină spaţii care fie rămîn goale, fie se umplu cu materiale avînd calităţi speciale.

După grosimea zidăriei există următoarele categorii de zidării, denumite în raport cu numărul lungimilor de cărămidă care intră în grosimea lor, în fiecare rand :

— (un sfert) cărămidă a, adică formată din cărămizi aşezate pe muchie (pe cant), grosimea zidăriei fiind de 6,5 cm;               ‘            ‘ ‘

—   zidărie de ¹f₂ (o jumătate) cărămidă b, adică for­mată din cărămizi aşezate în lung, grosimea zidăriei fiind conside­rată de 12,5 cm;

—    zi dărie de 1 cărămidă c, adică formată din cărămizi aşezate în curmeziş sau pe două şiruri în lung, grosimea zidăriei fiind socotită de 25 cm;

—  zidărie de 2 (două) cărămizie, adică formată din două şiruri de cărămizi aşezate în curmeziş sau un şir în curmeziş şi două în lung, grosimea zidăriei fiind considerată de 50 cm;

—  zidărie de 2¹/₃ cărămizi (două cărămizi şi jumă­tate) /, adică formată dintr-un şir de cărămizi aşezate în lung şi două şiruri aşezate în curmeziş, grosimea zidăriei fiind de 62,5 cm.

Grosimea zidăriilor de cărămidă poate creşte mai departe (3, 3¹/₂, 4 etc. cărămizi), cele mai frecvente fiind însă zidăriile de grosimile arătate (¹/₄ — 2^x/₂ cărămizi).

Modul de aşezare a cărămizilor în rîndurile zidăriilor de grosi­mile arătate se va descrie în cele ce urmează.

B. AŞEZAREA CĂRĂMIZILOR ÎN ZIDĂRIE

Cărămizile se aşază în zidărie după o serie de reguli, al căror scop este de a se obţine o zidărie de bună calitate, care să răspundă cerinţelor de rezistenţă           .

şi durabilitate.

Din practică rezultă că zidăria ale cărei cărămizi sînt aşezate cu resturile verticale în prelungire (fig. 88, a) nu este rezistentă, ea lucrînd nu ca o sin­gură zidărie, ci ca mai multe zidării separate care tind să se desfacă sub acţiunea sarcinilor respective.

Dimpotrivă, zidăria ale cărei cărămizi sînt aşezate astfel îneît rosturile verticale ale rîndurilor suprapuse să nu fie în prelungire (fig. 88, b) corespunde cerinţelor de rezistenţă, ea lucrînd ca un singur element sub acţiunea sarcinilor la care este supusă.

— la zidăria de 2 ¹/₂ cărămizi f, cărămizile se aşaza astiel: in rîndul /, în lung la faţă, în curmeziş la fata interioară şi umplutura tot în curmeziş, iar în rîndul 2, în lung la faţa interioară, în curmeziş la fată si umplutura tot în curmeziş — între rînduri asigurîndu-se         decalarea necesară pentru legătură.

Cît despre legătura zidă­riei, aceasta se asigură prin folosirea a două sisteme: legătura la fiecare rînd şi legătura la mai multe rînduri.

a) Zidăria eu legătură la fiecare rînd. în cazul acestui sistem de aşezare a cărămi­zilor în zidărie se asigură legătura zidăriei în fiecare rînd al ei, rosturile verti­cale ale tuturor rîndurilor fiind ţesute. Ţesătura rostu­rilor verticale se realizează prin decalarea cărămizilor dintr-un rînd faţă de cele din rîndul suprapus, cu ¹j_i cărămidă în lungul zidăriei şi cu */₂ cărămidă pe lăţimea (grosimea) acesteia (fig. 90). la fiecare rînd, se constată că modul de aşezare este complicat, ordinea aşezării diferind de la un rînd la altul. Aşezarea cărămizilor (fig. 91) se începe la o fată a zidăriei, cu şirul cărămizilor în curmeziş 1 din primul rînd, urmate de şirul suprapus al cărămizilor în lung’ 2 din rîndul al doilea al aceleiaşi feţe. Aşezarea se continuă după aceea la cealaltă faţă a zidăriei, cu cărămizile în curmeziş 3 ale rîndului întîi, urmate de cele în lung 4 suprapuse ale rândului al doilea. Apoi se trece la aşezarea umpluturii 5 a rîndului al doilea. Ordinea de aşezare a cărămizilor — cuprinzînd 5 faze pentru 2 rînduri — se continuă în acelaşi mod cu 6, 7 etc. în rîndurile al treilea, al patrulea etc. Această ordine complicată de aşezare a cărămizilor se datoreşte modului diferit în care se aşază cărămizile în rîndurile zidăriei pentru a se obţine legătura la fiecare rînd, avînd ca ultim rezultat faptul că zidăria înaintează încet în înăl­ţime, cu un consum mare de muncă şi de timp.

In continuare se vor descrie diferitele feluri de legătură la fiecare rînd şi modul cum se aplică această legătură la zidăria de diverse grosimi, la întîlnirea zidăriilor, precum şi la stîlpi, pilaştri şi nişe.

Legătura la fiecare rînd este de următoarele feluri:

In lungime , adică legătura care se face prin supra­punerea unei cărămizi în lung pe rostul vertical, astfel că rosturile verticale dintr-un rînd cad la jumătatea cărămizilor din rîndurile alăturate. Legătura în lungime se foloseşte curent la zidăria de ’/₂ cărămidă. Decalarea rosturilor verticale din rîndurile alăturate cu Va cărămidă se obţine aşezînd la capătul zidăriei—în rîndurile 2, 4, 6 etc. — cîte V» cărămidă. La faţa zidăriei apar rosturile ver­ticale căzînd la jumătatea cărămizilor din rîndurile alăturate.

In lăţime , adică legătura care se face prin suprapu­nerea unei cărămizi în curmeziş pe rostul vertical, astfel că rostu­rile verticale dintr-un rînd cad la jumătatea lăţimii cărămizilor din rîndurile alăturate, adică la o pătrime de cărămidă. Legătura în lăţime se foloseşte la zidăriile de 1 cărămidă care au în toate rîndurile cărămizile aşezate în curmeziş. Decalarea rosturilor verti­cale din rînduriie suprapuse cu ¹/_i cărămidă se obţine aşezînd la capătul zidăriei—în rîndurile 2, 4, 6 etc. cîte ³/₄ cărămidă. La faţa zidăriei apar rosturile verticale căzînd la pătrimea cărămizilor din rîndurile suprapuse.

In bloc , adică legătura care se face prin suprapunerea unei cărămizi în lung pe rosturile verticale ale cărămizilor aşezate în curmeziş din rîndurile suprapuse, astfel că rosturile verticale ale cărămizilor. în lung cad la pătrimea cărămizilor în curmeziş din rîndurile suprapuse. De aceea, legătura în bloc se foloseşte numai la zidăriile la care cărămizile în lung dintr-un rand alter­nează cu cărămizi în curmeziş în rîndurile suprapuse; această legătură se foloseşte deci la zidăriile de grosimi începînd de la 1 cărămidă în sus. Decalarea rosturilor verticale din rîndurile suprapuse cu ¹j_i cărămidă (la zidăria de 1 cărămidă) se obţine aşezînd la capătul zidăriei — în rîndurile care au la faţa zidăriei cărămizi în lungime — cîte ³/_i cărămidă. La faţa zidăriei apar rosturile^ verticale ale cărămizilor în curmeziş căzînd la cîte ¹/_i cărămidă faţă de rosturile verticale ale cărămizilor în lung din rîndurile suprapuse. Aşadar, legătura în bloc apare ca o combi­naţie a legăturii în lungime cu cea în lăţime. De observat că la toate aceste feluri de legătură (în lungime, în lăţime, în bloc), rosturile verticale de la faţă se menţin — din două în două rînd uri (respectiv în rîndurile 1, 3, 5 etc. s’i 2, 4, 6 etc.) — pe aceeaşi verticală.

„ In ce  priveşte colţurile în unghi ascuţit sau obtuz, aşezarea cărămizilor este similară. Cazurile curente sunt următoarele:

— colţul în unghi ascuţit a două zidării de P/₂ cărămidă (fig. 105), la care dispoziţia cărămizilor se alternează în rîndurile alăturate;

la colţ se aşază cîte o cărămidă cioplită 1 avînd o latură de la faţă cu lungimea a variind în raport cu unghiul, iar cealaltă latură de la faţă egală cu a 1/4 cărămidă; forma celorlalte cărămizi cioplite din porţiunea colţului variază după unghiul acestuia; ‘

— colţul în unghi obtuz a două zidării de l^x/₂ cărămidă (fig. 106), la care aşezarea cărămizilor este similară, cărămida cioplită de colţ 1 avînd la feţe laturile cu lungimea a şi a— 1/4 cărămidă; una din zidării se menţine întreagă pînă la punctul interior al colţului, cealaltă zidărie fiind ţesută cu aceasta la 1/4 cărămidă faţă de acest punct.

La ramificaţii se ivesc în mod obişnuit următoarele cazuri de întîlniri, în unghi drept;“Zidărie de 1/2 cărămidă cu zidărie de 1/2 cărămidă , cand legătura se obţine cu cîte două 3/4 cărămidă aşezate în zidăria continuată de ambele părţi ale întîlnirii şi în rîndurile în care a doua zidărie iese la faţa celeilalte;   ’                                                             ~

— zidărie de 1 cărămidă cu zidărie de 1 cărămidă (fig. 108), cînd legătura se obţine cu cîte două 3/4 cărămidă aşezate la ca-

pătul zidăriei care se opreşte la întîlnire, în rîndurile în care aceasta iese Ia faţa celeilalte zidării:

cărămidă cu zidărie de 1 cărămidă (fig. 109) cmd legătură se obţine similar, tot cu cîte două 3/4 cărămidă; „ —zidărie de 1 ¹/₂ cărămidă cu zidărie de l¹/,, cărămidă (fig. 110)’ cmd legătură se obţine similar cu cîte trei 3/4 cărămidă;                                                                                 ’

— zidărie de 2 cărămizi cu zidărie de 1 cărămidă (fig 111) ^jo^a,.^caE^e.^se. ^folof^esc În mod asemănător cîte două 1/4 cărămidă sau 3/4 cărămidă, legătură variind după modul de aşezare a cărămizilor in zidaria de 2 cărămizi.

Aşadar, legătura la ramificaţiile zidăriilor se obţine pe de o pane aşezînd în acelaşi rînd — într-o zidărie rosturile transversale perpendicular pe ale celeilalte (alternînd această aşezare în rîndurile alaturate), iar pe de altă parte trecînd din două în două rînduri pe întreaga ei lungime zidăria care nu se opreşte la întîlnire şi aducînd în rîndurile alternate, cealaltă zidărie la faţa primeia, la capăt aşezînd 3/4 cărămidă. In acest fel se poate obţine legătura obli­gatorie la întîlnirile zidăriilor de diferite grosimi.In ce priveşte ramificaţiile sub unghi diferit de cel drept, un caz des întîlnit este următorul:

— ramificaţia sub unghi oarecare a unei zidării de \^xj₂ cărămidă cu una de 1 cărămidă (fig. 112), la care se procedează tot prin tre-

cerea alternativă a randurilor celor două zidării în porţiunea rami­ficaţiei, menţinîndu-se respectiv cîte 1/4 cărămidă pînă la punctul de intrare în ramificaţie; formele cărămizilor cioplite variază în raport cu unghiul ramificaţiei.La încrucişări se pot ivi în mod obişnuit următoarele cazuri de întîlniri, în unghi drept:

—zidărie de 1/2 cărămidă cu zidărie de 1/2 cărămidă , cand legătura se asigură cu cîte două 3/4 cărămidă aşezate într-una din zidării, din două în două rînduri, în rîndurile în care cealaltă zidărie se continuă şi în porţiunea încrucişării;

—zidărie de 1/2 cărămidă cu zidărie de 1 cărămidă , cand legătura se obţine similar cu cîte două 3/4 cărămidă şi 1/2 cărămidă, aşezate în zidăria de 1/2 cărămidă, la trecerea ei în por­ţiunea încrucişării, din două în două rînduri;

— zidărie de 1 cărămidă cu zidărie de 1 cărămidă , cînd legătura se obţine numai cu cărămizi întregi;

— zidărie de \^lj₂ cărămidă cu zidărie de l¹/^ cărămidă , cînd legătura se obţine prin trecerea alternativă a cîte unui rînd al unei zidării în porţiunea încrucişării, realizînd încrucişarea numai cu cărămizi întregi;

una de l¹/® cărămidă şi două de 1 cărămidă) , caz des întîlnit pe şantiere, la care legătura se poate face fie cu 3/4 cărămidă, cîte una în’rîndul 1 si cîte două în rîndul 2 (v. varianta b), fie alter­nativ cu cîte 1/5 cărămidă şi 1/2 cărămidă în rîndul 1 şi cu cite două 1/4 cărămidă în rîndul 2 (v. varianta a).randul 1încrucişarea a două zidării de 1 cărrmidă, executată cu legătură la fiecare rînd.

Aşadar, la încrucişările de zidării legătura se obţine pe de o parte asezînd — în acelaşi rînd—într-o zidărie rosturue trans­versale, perpendicular pe ale celeilalte (alternînd^ aceasta aşezare în rîndurile alăturate), iar pe de altă parte trecînd in porţiunea încrucişării, din două în două, rîndurile uneia din zidarii, alternativ cu ale celeilalte. In acest mod se poate obţine legătură la încru­cişarea zidăriilor de orice grosime. .

In ce priveşte încrucişările sub unghi diferit de cel drept, un caz frecvent este următorul:

— încrucişarea sub unghi oarecare a unei zidării de 1¹/_a cărămidă cu una de 1 cărămidă (fig. 118), la care se procedează similar, trecîndu-se alternativ rîndurile cîte unei zidării în porţiunea încrucişării şi avîndu-se grijă să se menţină alternativ la feţele celor două zidării cîte 1/4 cărămidă într-unul din punctele încru­cişării ; cărămizile cioplite au forme variind în raport cu unghiul încrucişării.                      ”

Stalpi de zidărie. Aplicarea legăturii la fiecare rand în cazul stalpilor de zidărie se face după regulile cunoscute, modul de aşezare a cărămizilor şi numărul cărămizilor cioplite variind în funcţie de dimei siunile stîlpilor. Cazurile cele mai des întîlnite sînt următoarele (:

— stalp de 1 X 1 cărămidă a, cînd legătura se face fără cărămizi cioplite;

—    stalp de 1 x 1^J/₂ cărămidă b, cînd de asemenea legătura

se face fără cărămizi cioplite;

^stîlP ^de_u P/₂ X 1 V₂ cărămidă c, cînd legătura se face într-un nnd cu 1/2 cărămidă, iar în celălalt cu două 3/4 cărămidă;

^stîlP ^de 1 Va X 2 cărămizi d, cînd legătura se obţine fără cărămizi cioplite;

— stîlp de 2×2 cărămizi e, cînd legătura se obţine folosind cîte opt 3/4 cărămidă în fiecare rînd;

— stîlp de 2x 2¹/₂ cărămizi f, cînd legătura se obţine tot cu opt 3/4 cărămidă în fiecare rînd;

cărămizi g, cînd legătura se face cu 3/4 cărămidă în ambele rînduri, precum si cu 1/2 cărămidă într-un rînd;                             ’

— stalpii de alte dimensiuni se rezolvă asemănător, iar numărul cărămizilor cioplite în general creşte o dată cu creşterea dimen­siunilor stîlpului. Aceasta face ca execuţia stîlpilor cu legătură la fiecare rînd să fie complicată, necesitînd un consum mare de timp şi de materiale. La zidăria de dimensiuni reduse dintre goluri, executată cu legătură la fiecare rînd, se constată acelaşi lucru în ce priveşte numărul cărămizilor cioplite, execuţia complicată si con­sumul mare de muncă, timp şi materiale.

La pilaştrii de zidărie de cărămidă executaţi cu legătură la fiecare rand, aşezarea cărămizilor se face în mod asemănător, obţinîndu-se legăturile reglementare. Cîteva cazuri frecvente sînt următoarele:

. Ţesătura rosturilor verticale se realizează astfel (v. fig. 129 şi 130); în lungul zidăriei, rosturile verticale dintr-un rînd^sînt decalate cu 1/2 cărămidă faţă de cele din rîndul suprapus înve­cinat, în afară de unul din cele două rînduri cu legătură în grosimea zidăriei (de obicei din şase în şase rînduii), ale cărui rosturi verticale sînt decalate cu 1/4 cărămidă faţă de cele suprapuse; pe lăţimea (în grosimea) zidăriei, rosturile verticale sînt decalate cu 1/2 cără­midă numai în rîndurile cu legătură (de obicei fiecare aj 5-lea şi al 6-lea rînd), ele rămînînd în continuare în celelalte rînduri.

Acest sistem, care asigură o zidărie rezistentă, a fost conceput şi introdus cu bune rezultate de către zidarii fruntasi, în prezent zidăria cu legătură la mai multe rînduri fiind folosită în mod general pe şantiere, alături de cea cu legătură la fiecare rînd, în cazurile indicate pentru fiecare din aceste două sisteme. Faţă de legătura la fiecare rînd, sistemul sovietic prezintă marele avantaj al unei execuţii simple şi rapide, cu un consum redus de muncă, datorit — după cum se va arăta — faptului că aşezarea cărămizilor este identică în mai multe rînduri, iar numărul cărămizilor cioplite necesare pentru obţinerea legăturii se reduce simţitor. De aceea, legătura la mai multe rînduri constituie elementul principal pentru executarea rapidă a zidăriilor după metode înaintate, ea conducînd, împreună cu organizarea raţională a locului de muncă, cu mecani­zarea lucrărilor şi cu justa folosire a muncitorilor după capacitate şi calificare, la o creştere însemnată a productivităţii muncii şi la reducerea costului construcţiilor.

Analizînd ordinea de aşezare a cărămizilor în cazul zidăriei cu legătură la mai multe randuri , se constată că de astă dată aşezarea cărămizilor este mult mai simplă, ea repetîndu-se în majo­ritatea rîndurilor zidăriei. Astfel, în mod obişnuit, în fiecare patru rînduri din şase (adică în proporţie de circa 66%), aşezarea cără­mizilor este identică, în aceste rînduri zidăria fiind formată din mai multe ziduri de 1/2 cărămidă cu cărămizile aşezate în lung fără legătura m laţimea zidăriei, _Ci numai în lungime. Astfel de exemplu la zidana de 2 cărămizi, cele 6 rînduri prezintă numai 6 faze diferite de aşezare a cărămizilor (v. fig. 130), în timp ce la aceeaşi zidărie de 2 cărămizi executată cu legătură la fiecare rînd-asa’cum s-a aratat mai înainte-numai în 2 rînduri se întîlnesc 5faze’diferite de aşezarea cărămizilor , adică 15 faze în 6 rînduri. Această comparaţie a celor două sisteme de legătură a zidăriilor arată avantajul neîndoios al legăturii la mai multe rînduri, la care aşezarea cărămizilor este simplificată simţitor, ceea ce are ca ultim rezultat faptul că zidăria înain­tează repede la înălţime, cu un consum redus de muncă şi timp. rîndului 1 se aşază două 3/4 cărămidă, o cărămidă întreagă în curmeziş şi două 1/4 cărămidă, iar la capătul rîndului 2, două cărămizi în curmeziş şi două 1/4 cărămidă. Celelalte patru rînduri sînt formate din cîte patru şiruri de cărămizi în lung cu rosturile transversale legate la 1/2 cărămidă; la capetele acestor rînduri nu se foloseşte nici o cărămidă cioplită, decalarea rosturilor obţinîndu-senumai prin aşezarea unor cărămizi în curmeziş. Ţeserea rosturilor în lungul zidăriei se face la fel ca la zidăria de 1 ^J/₂ cărămidă  de asemenea ţeserea pe lăţimea zidăriei este similară. In ce priveşte numărul cărămizilor cioplite, de astă dată în cele şase rînduri ale zidăriei sînt necesare tot numai 6 cărămizi cioplite, în timp ce la zidăria de 2 cărămizi cu legătură la fiecare rînd (v. fig. 97), sînt necesare 24 cărămizi cioplite (deci numărul acestora . se reduce cu 75%).

La zidăria de 2¹/₂ cărămizi , aşezarea cărămizilor este similară. De astă dată, în primele două rînduri — avînd aşezate tot cărămizile în curmeziş, respectiv în lung, la fată, şi rosturile transversale ţesute la 1/4 cărămidă — se aşază alternativ la capăt cîte 3/4 cărămidă, cîte două cărămizi întregi în curmeziş şi cîte trei 1/4 cărămidă ca umplutură, pentru realizarea legăturii. In celelalte patru rînduri — formate din cîte cinci şiruri de cărămizi în lung cu rosturile transversale legate la 1/2 cărămidă — la capete se aşază alternativ cîte o cărămidă în lung şi cîte două (rîndurile 3 şi 5), respectiv trei cărămizi în curmeziş (rîndurile 4 şi 6), folosind numai în rîndurile 3 şi 5 cîte ¹/₂ cărămidă, ca umplutură. Ţeserea zidăriei în lungul ei se face la fel ca mai înainte ; de asemenea ţeserea pe lăţimea zidăriei. Numărul cărămizilor cioplite este de 10 în şase rînduri, faţă de cele 27 cărămizi cioplite din cazul zidăriei de 2¹/₂ cărămizi cu legătură la fiecare rand (deci reducerea numărului acestora cu circa 63%).                                                ■

La zidăriile mai groase (3, 3¹/₂ etc. cărămizi), legătura la mai multe rînduri se aplică în mod similar.

In ce priveşte numărul cărămizilor cioplite, se constată că la zidăria cu legătura la mai multe rînduri, jn comparaţie cu zidăria cu legătură la fiecare rînd, acest număr scade simţitor, aşa cum s-a arătat mai înainte. Ori, reducerea numărului cărămizilor cioplite reprezintă importante economii de muncă, timp şi materiale la zidăria de cărămidă. Intr-adevăr, prin împuţinarea cărămizilor cio­plite se economiseşte timpul şi consumul de muncă necesare cioplirii acestora, se economiseşte cărămida şi mortarul întrucît se sparg mai puţine cărămizi şi se foloseşte mai puţin mortar atunci rînd se zidesc cărămizi întregi, iar zidăria cuprinde mai multe cărămizi întregi şi deci se execută mai repede şi mai uşor.

Intalnirea zidăriilor. Aplicarea legăturii la mai multe randuri în cazul întîlnirii zidăriilor conduce de asemenea la avantaje importante în ce priveşte simplitatea şi rapiditatea execuţiei. Aici se vor descrie întîlnirile de zidărie cele mai frecvente.

La colţuri sînt folosite adeseori următoarele întîlniri de zidării:

—    zidărie de l^x/₂ cărămidă cu zidărie de l¹^ cărămidă (fig. 132);

cînd se aplică ambelor, zidării care formează colţul legătura la mai multe rînduri a zidăriilor de 1V2 cărămidă, descrisă înainte; în porţiunea colţului, legătura se obţine, în rîndul 1, folosindu-se două 3/4 cărămidă la faţă şi două 1/4 cărămidă ca umplutură, iar în rîndul 2 folosindu-se patru 1/4 cărămidă; rîndurile 3—6 nu au nici o cărămidă cioplită în porţiunea colţului, iar numărul cărămizi­lor cioplite din cele şase rînduri scade la 8 cărămizi cioplite în comparaţie cu cazul legăturii la fiecare rînd , la care în şase rînduri sînt 18 cărămizi cioplite (deci scade cu circa 56%);

—   zidărie de 2 cărămizi cu zidărie de 2 cărămizi (fig. 133), cînd legătura la colţ se obţine în mod asemănător; de astă dată în rîndul 1 se aşază la colţ două 3/4 cărămidă şi şase 1/4 cărămidă, iar în rîndul 2, patru 1/4 cărămidă, numărul total al cărămizilor cioplite fiecare rînd  deci se reduce

La ramificaţii se ivesc ade­seori următoarele cazuri:

—   zidărie de l*/₂ cărămidă cu zidărie de 1 Va cărămidă , cînd legătura din rîndurile 1 şi 2 se obţine cu ajutorul unor sferturi de cărămidă, rîndurile 3—6 avînd ţesute numai rosturile transversale şi cîte 1/2 cărămidă în rîndurile 4 şi 6;

—   zidărie de 2 cărămizi cu zidărie de 1V₂ cărămidă , cînd legă­tura la mai multe rînduri se aplică similar, folosindu-se în rîndurile 1 şi 2 sferturi de cărămidă, iar în rîndurile 4 şi 6, jumătăţi de cărămidă.

La încrucişări se foloseşte mai adeseori următorul caz:

—    zidărie de P/2 cărămidă cu zidărie de P/2 cărămidă (fig. 136), cînd legătura se face în rîndurile 1 şi 2, în care se aşază la încrucişare sferturi de cără­midă, celelalte rînduri nefiind legate în lăţime.

 Aplicarea legăturii la mai multe rînduri în cazul stîlpilor de zidărie şi al zidăriei dintre goluri se face în mod curent după siste­mul prof. con- ducînd de asemenea la o execuţie mai simplă şi mai rapidă, Sistemul Onişcik este de fapt o adaptare a legăturii  la mai multe rînduri în cazul zidăriilor de dimensiuni reduse (stîlpi, zidării între goluri).

La stîlpii de zidărie exe­cutaţi după sistemul Onişcik, legătura se fare pe patru rînduri astfel: rîndurile 1 si 2 au legătura iⁿ   stîlpului, rosturile lor verticale fiind ţesute la cărămidă, iar în lungime (la faţă) stîlpul neavînd legătură; în aceste doua rînduri cărămizile sînt în general aşezate cu lungul

Acest mod de aşezare a cărămizilor se menţine în general la stîlpii de diferite dimensiuni şi anume:               

_ la stîlpii de l^x/₂ X 2 cărămizi  dispoziţia cărămizilor în rîn- duri este cea arătată, pentru legătura fiind necesare cîte două 1/2 cărămidă în rîndurile 2, 6 etc;

— la stîlpii de 2X2 cărămizi (fig. 138) se păstrează sistemul de legătura descris, fără a mai fi necesare cărămizi cioplite;

-la stîlpii de 2¹/₃ X 2 caramida se folosesc iar cîte doua 1/2 cărămidă în rîndurile 2, 8 etc. pentru legătură;

-la stîlpii de 2¹/_a X 2¹/_a cărămizi  se foloseşte cîte 1/2 cărămida în fiecare rînd, la colţuri, pentru obţi­nerea legăturii;

_ ia stîlpii de 4 X 2¹/-» cărămizi (fig. 141) se aşază, pentru legătură, tot’cîte două 1/2 cărămidă în rîndurile 3 5 stc. j

__ la’stîlpii de alte dimensiuni siste­mul de legătură se aplică asemănător. De remarcat faptul că prin acest sistem se obţine nu numai o aşezare mai simpla a cărămizilor ca la sistemul cu legătură la fiecare rînd, dar şi o reducere a  numărului de cărămizi cioplite, ceea ce reprezintă o importantă economie de materîale, muncă şi timp, în comparaţie cu stîlpii de zidărie cu legătură la fiecare rînd.

La zidăria între goluri execu­tată după sistemul prof. L. I. Onişcik se rea­lizează de asemenea importante economii în comparaţie cu aceste zidării executate cu legătură la fiecare rînd, care necesită nume­roase cărămizi cioplite. La zidăria între goluri legătura se face pe grupe de cîte şase rînduri, deci similar ca la legătura la mai multe rînduri, astfel: rîndurile 1 şi 2 au legătura în lăţimea zidăriei, rosturile lor verticale fiind ţesute la 1/2 cărămidă; în aceste două rînduri, cărămizile sînt aşezate în general cu lungul perpendicular pe feţele zidăriei. Rîndurile 3—6 au legătura numai în lungime, ele fiind formate dintr-o serie de ziduri de 1/2 cărămidă paralele cu faţa zidăriei, în aceste rînduri (inclusiv rîndul 2), rosturile verticale de la feţe fiind ţesute la^ 1/2 cărămidă; deci în aceste patru rînduri cărămi­zile sînt în general aşezate cu lungul paralel cu feţele zidăriei. Acest mod de aşezare a cără­mizilor la zidăria între goluri se menţine în general la zidăriile între goluri de diferite dimensiuni. Şi anume:

—  la zidăria de 3×2 cărămizi , dispoziţia este cea generală; pentru legătură, se folosesc în rîndurile 3 şi 5 cîte două 1/2 cărămidă, iar pentru realizarea urechilor, se folosesc două 1/4 cărămidă în rîndul Uşi cîte 1/2 cărămidă la capete alternative în rîndurile celelalte;

—  la zidăria de 4×2 cărămizi (fig. 143), se procedează similar; pentru legătură şi urechi se folosesc aceleaşi cărămizi cioplite, cu o dispo­ziţie similară ca la zidăria de 3×2 cărămizi.

La pilaştrii de zidărie executaţi cu legătură la mai multe rînduri se aplică ace­leaşi reguli, legătura pe verticală făcîndu-se tot pe grupe de cîte şase rînduri suprapuse. Un caz   obişnuit este pilastrul de 2×1/2 cărămidă executat _ într-o zidărie de 2 cărămizi (fig. 144). La pilastrul propriu-zis, cărămizile se aşază în lung în rîndurile 1, 3 şi 5, în curmeziş în rîndul 2, în curmeziş la capete si în lung la mijloc, în rîndurile 4 şi 6. Intre mulurile 1—3 se face numai legătura în adîncime a pilastrului, nu şi jn lungime (la faţa), legătura în adîncime şi în lungime se face între mulurile o b.

Executarea pilastrului propriu-zis nu necesită nici o cărămidă cioplită.La nişele de zidărie executate cu legătură la mai multe •rînduri se procedează asemănător. Astfel, în cazul obişnuit al unei nise de S¹/^X1/2 cărămidă executată într-o zidărie de 2 cărămizi (fie. 145) nisa propriu-zisă prezintă următorul mod de aşezare a cărămizilor: în fundul nişei, în rîndurile 1, 3—6, cărămizile se aşaza în lung, iar în rîndul 2, în curmeziş. Pentru obţinerea legăturii,

se aşază Ia un capăt al nişei cîte o-cărămidă în lung, iar în celălalt capăt una în curmeziş, această aşezare alternînd în rîndurile supra-

puse alăturate. Legătura necesită cîte 1/2 cărămidă aşezată alter­nativ la cîte un capăt al nişei.

2. Zidăria cu goluri

,. *ⁿ„ ^c„^e^ ce urmează se va descrie zidăria cu goluri executată dm cărămidă plină. Aşa cum s-a arătat, spre deosebire de zidăria plină la care cărămizile sînt aşezate fără spatii între ele, la zidăria ^c.^u g°/uri^cărămizile sînt aşezate astfel încît pe grosimea şi înălţimea zidăriei să se obţină spaţii care fie că rămîn goale, fie că se umplu cu diferite materiale. Avantajul zidăriei cu goluri constă în aceea că permite reducerea greutăţii construcţiilor, această zidărie fiind mult mai uşoară decît zidăria plină. în plus, se realizează economii de materiale (cărămidă, mortar), zidăria cu goluri avînd totodată . ⁱ.^,!^e..V^a^^¹–¹‘ izolatoare în ce priveşte căldura şi frigul. Astfel, la zidăriile cu goluri se realizează în general economii de cărămidă şi mortar care ajung la 40% pentru pereţii exteriori şi la 20% pentru cei interiori, ceea ce permite de asemenea realizarea de impor­tante economii la transporturi.

Ea are dezavantajul că nu asigură o bună izolare în ce priveşte zgomotele. Zidăria cu goluri se foloseşte la executarea diferitelor elemente de construcţie din zidărie.

Zidăria cu goluri este de două feluri, după cum golurile ei rămîn neumplute — adică se păstrează ca spaţii cu aer, avînd un rezultat favorabil în ce priveşte izolarea termică — sau în aceste goluri se aşază umplutură din diferite materiale (de exemplu, zgură, argilă expandată, betoane uşoare, moloz etc.), care sînt mai uşoare decît cărămida şi totodată bune izolante din punct de vedere termic şi fonic.

în principiu zidăria cu goluri (v. fig. 146) este alcătuită din două zidării subţiri (de obicei de 1/2 cărămidă sau 1/4 cărămidă) aşezate la feţele zidăriei, la o anumită distanţă una faţă de alta, astfel încît între acestea se obţine un spaţiu care se lasă gol sau în care se aşază materiale de umplutură. Rezistenţa zidăriei se asigură prin legarea ei în anumite locuri, pe lungime şi înălţime, cu cărămizi ţesute sau cu alte materiale (legături metalice, plăci de beton etc.).            ‘

In continuare se vor descrie cîteva din cele mai obişnuite zidării cu goluri, arătîndu-se modul de aşezare a cărămizilor în aceste cazuri.

Zidăria de 1 ^l/_i cărămidă, alcătuită din cărămizi pe muchie (fig. 146) dispuse astfel: şirurile de la faţă cuprind cărămizi pe muchie aşezate în lung şi alternate cu cărămizi pe muchie aşezate în curmeziş 2 —pentru legarea acesteia — cu alternarea cărămizilor la cele două feţe ale aceluiaşi’ rînd, astfel încît cărămizile pentru legătură să nu străbată decît la una din feţe. Această dispoziţie se alternează în rîndurile alăturate, ceea ce face ca zidăria să fie legată şi în lungime, avînd la feţe rosturile ţesute la 3/8 cărămidă. La această zidărie golurile, avînd dimensiunile 3/4X3/8 cărămidă, rămîn neumplute pe toată înălţimea ei.

Zidărie de 1 cărămidă, alcătuită din cărămizi pe muchie şi legată cu rînduri continue (fig. 147), la care cărămizile sînt dispuse astfel: şirurile de la faţă cuprind cărămizi pe muchie aşezate în lung 1, legarea zidăriei făcîndu-se cu cîte o cărămidă pe muchie aşezată în curmeziş 2 la fiecare trei cărămizi în lungime, cărămizi care străbat la ambele feţe şi alternează în rîndurile alăturate pe înăl­ţimea a 5 rînduri ale zidăriei. Rîndul 6 este un rînd continuu alcătuit din cărămizi pe lat aşezate în curmeziş 3, care leagă întreaga zidărie. Această dispoziţie se repetă din 6 în 6 rînduri. La faţă, rosturile zidăriei sînt ţesute la 5/8, 3/8, 1/4 şi 1/8 cărămidă. La această zidărie golurile, avînd dimensiunile 3×1/2 cărămidă, se alternează în rîndurile alăturate şi rămîn neumplute pe înălţimea a cile 5 rînduri de cărămizi pe muchie.

Zidărie de P/a cărămidă, alcătuită din cărămizi pe lat (fig. 148) dispuse astfel: şirurile de la faţă cuprind cărămizi pe lat aşezate în lung 1, legarea zidăriei făcîndu-se cu cîte o cărămidă, pe lat aşezată în curmeziş 2 la fiecare două cărămizi în lungime, care ies numai la o faţă a zidăriei. Această dispoziţie se alternează în rîndurile alăturate. La faţă, rosturile zidăriei sînt ţesute la 3/4 şi 1/4 cărămidă. Golurile, avînd dimensiunile de 3/4 X1/2 cărăjnidă, rămîn şi la această zidărie neumplute pe toată înălţimea ei.

In afară de sistemele arătate, la care golurile rămîn neumplute, se mai întîlnesc o serie de zidării uşoare, avînd în goluri umplutură din diferite materiale uşoare şi cu calităţi izolante. Dintre aceste sisteme, concepute şi aplicate în special de către constructorii sovietici, cele mai cunoscute sînt următoarele:

Zidărie de 2 cărămizi, cu umplutură uşoară, legată la cîte 4 rînduri cu cîte 2 rînduri continue (fig. 149) (sistem N. S. Popov, N. M. Orleankin, U.R.S.S.) şi avînd următoarea dispoziţie: patru rînduri sînt formate din cîte 2 ziduri de 1/2 cărămidă, cu cărămizile în lung; după umplerea golului obţinut, se aşază cele două rînduri în curmezişul zidăriei, cu legătură obişnuită. Această dispoziţie se repetă din şase în şase rînduri şi permite să se obţină o serie de

aşezată la feţe, cu cărămizile dispuse în lung 1, legate prin cărămizi în curmeziş 2, aşezate cu legătură pe toată înălţimea zidăriei şi formînd astfel ziduri transversale. în acest fel se obţin goluri pe’ toată înălţimea zidăriei, care se umplu cu materiale uşoare. Legă­turile transversale se fac la distanţe de 2—4 cărămizi în lungul

sistemului precedent, cu deosebirile următoare: în rîndui 1 legă­tura transversală se obţine cu cîte 2 cărămizi aşezate în curmeziş care strabat la feţele zidăriei numai în acest rînd, iar în cele două şiruri de 1/2 cărămidă de la feţe rosturile verticale sînt decalate eu 1/4 cărămidă; celelalte rînduri (2-6) sînt legate cu cîte o cară,

 străbate la feţele zidăriei, iar rosturile verticale^ din şirurile de la feţele zidăriei se menţin decalate cu ‘4 ^caramida. Consolidarea zidăriei se completează cu legături metalice 7 din oţel-beton (04—6 mm) aşezate în rîndurile 2 4 şi 6 şi avind capetele îndoite în sensuri opuse; legăturile metalice se aşaza mtr-un pat de mortar 2 aplicat pe întreaga suprafaţă a rmdurilor cu legaturi metalice. Această dispoziţie se repetă  din şase m şase nnduri. Distanţa între cărămizile de legătură aşezate poate merge pînă la maximum 1,50 m (din axă în’axă), iar distanţa intre legaturile metalice este de 0,40—0,60 m.

Zidărie de 2 cărămizi, alcătuită din cărămizi pe muchie, cu umplu­tura uşoara m goluri pe toată înălţimea şi legături metalice (fig. 154) celei anterioare cu cărămizile aşezate pe lat avind insa cărămizile aşezate pe muchie; totuşi în rîndul 1 se menţine aşezarea cărămizilor pe lat, cu intercalarea unor jumătăţi de cără­mida aşezate tot pe lat (care asigură o bună legare â zidăriei), legătură facmdu-se numai cu cîte o cărămidă în curmeziş, care nu Această dispoziţie se repeta de astă în Hnduri, legăturile metalice fiind aşezate !nodurile 3, 6 etc. Condiţiile privitoare la distantele legătu­rilor metalice şi ale cărămizilor de legătură rămîn aceleaşi ca in cazul anterior.  cărămizi, cu umplutură uşoară, executată legatura la mai multe randuri (f (sistem S. S. Maximenko u.K.i>.b.) Ia care aşezarea cărămizilor în primele 2 rînduri este tel ca la zidana plina cu legătură la mai multe rînduri, iar în urmă­ri sînt executate din cără^mida format din jumătăţi de cără^mida dind înlocuită cu zgura sau beton cu zgura. La intîlnirea zidăriilor, consolidarea se face cu otel beton

Zidăria de cărămizi cu goluri (găurite) ^se execută la fel ca zidăria de cărămidă plin^a  Pline se foloseşte cărămida cu goluri de diferite tipuri, descrisa anterior (v. Cap. III-C); Utilizarea cărămizilor cu goluri permite să se realizeze zidării uşoare care conduc astfel la o importantă reducere a greutăţii construc­ţiilor, motiv pentru care folosirea zidăriei de cărămizi cu goluri se generalizează în prezent pe şantiere, ea utilizîndu-se cu succes la elementele de umplutură şi la cele despărţitoare. De observat că aceste zidării au totodată bune calităţi termoizolante.

Zidăria de cărămizi cu goluri este de mai multe feluri, după tipul de cărămidă întrebuinţată: cărămidă găurită (cu 2 sau 4 găuri) cărămidă celulară (cu 55 găuri), cărămidă găurită cu lambă şi uluc (cu 11 găuri) etc. Aici se vor descrie cîteva din cele mai obiş­nuite zidării de acest fel, arătîndu-se modul de aşezare a cărămi­zilor în zidărie.

Cărămizile cu goluri se folosesc mai ales în cazul zidăriilor subţiri — de 1/4, 1/2 şi 1 cărămidă—mai rar la zidării de l¹/* şi 2 cărămizi. In general modul de aşezare a cărămizilor este acelaşi ca la zidăria de cărămidă plină de grosime echivalentă, cu respec­tarea regulilor de legătură la fiecare rînd şi a ţesăturii rosturilor. Ca regulă specială, se va urmări în plus să nu se aşeze cărămizile cu golurile la feţele zidăriei şi nici să nu se umple golurile cu mortar, întrucît prin aceasta zidăria îşi pierde calităţile ei termoizolante, iar în plus i se măreşte greutatea. Din această cauză, la aşezarea cărămizilor în zidărie se va urmări de asemenea direcţia pe care o au golurile cărămizilor.

Cîteva cazuri obişnuite de aşezare a cărămizilor cu goluri în zidărie sînt următoarele:

—  zidărie de 1/4 cărămidă, executată din cărămidă cu 2 găuri (v. fig. 85, 6), cînd se aplică modul de aşezare a cărămizilor de la zidăria de cărămidă plină pe muchie;

—  zidărie de cărămidă găurită cu lambă şi uluc (fig. 156) cînd cărămizile se aşază tot pe muchie, cu legătură în lungime;

—  zidărie de lj2 cărămidă, executată din cărămidă cu 2 găuri (fig. 157), cînd cărămizile se aşază în lung, zidăria avînd legătură în lungime;

—  zidărie de lj2 cărămidă, executată din cărămidă cu 4 găuri (fig. 158), cînd cărămizile sînt aşezate în lung, cu rosturile verticale ţesute la 1/2 cărămidă;

•—zidărie de 1/2 cărămidă, executată din cărămidă celulară (fig. 159), cînd cărămizile se aşază ca la zidăria de cărămidă plină de 1/2 cărămidă grosime, cu legătura tot în lungime;

—  zidărie de 1 cărămidă, executată din cărămidă cu 2 găuri (fig. 160), care este alcătuită din 2 ziduri de 1/2 cărămidă (din cărămidă cu 2 găuri) alipite în lung, legătura realizîndu-se la 6 rînduri cu cîte un rînd de cărămizi pline aşezate în curmeziş;

— zidărie de l*/₂cărămidă, executată din cărămidă celulară (fig. 161, b) a cărei dispoziţie este identică cu aceea a zidăriei decărămidă plină de aceeaşi grosime, cu legătură în bloc sau în cruce;

— zidărie de 1% cărămidă (fig. 162) executată din cărămidă plină şi cărămidă găurită, cu asigurarea legăturilor.

1. Zidăria aparentă

Zidăria aparentă este destinată a rămîne netencuită la faţa exterioară (faţadă), fie pentru realizarea de economii şi scurtarea timpului de execuţie prin eliminarea tencuielilor exterioare, fie pentru a se obţine un aspect caracteristic al faţadelor unor clădiri avînd anumite destinaţii (de exemplu, clădirile industriale).

Zidăria aparentă poate fi executată în diferite feluri şi anume: sub formă de zidărie obişnuită cu faţa îngrijit executată şi prelu­crată; sub formă de zidărie finisată la exterior cu placaj ceramic; sub formă de zidărie executată din cărămidă obişnuită combinată la faţă cu cărămidă de faţadă.

Zidăria aparentă cu faţa prelucrată este la fel ca una obişnuită, executată însă îngrijit, în faţadă aşezîndu-se cărămizi normale alese, cu muchiile drepte şi întregi, cu colţurile nelovite, fără crăpă­turi şi pe cît posibil de aceeaşi cu­loare. tn timpul executării zidăriei se va urmări ca rosturile de la faţă să fie drepte, paralele şi de grosimi egale, iar ţeserea lor să se facă cu cea mai mare îngrijire. Rosturile de la faţă se lasă goale pe 1,5—2,5 cm, pentru a se putea prelucra ulterior, iar mortarul scurs pe faţadă se îndepărtează în mod obligatoriu chiar în timpul executării zidăriei, pentru ca în faţadă să rămînă numai cărămizi curate.

Faţa acestei zidării se prelucrează, curăţind cu acizi diluaţi toate petele şi stropiturile rămase după îndepărtarea mortarului şi spălînd cărămizile cu apă caldă, iar apoi prelucrînd rosturile. Rosturile se prelucrează cu uneltele de rostuit (fugluit) arătate anterior (v. fig. 45 şi 46); rostuirea se execută cu mortar (fig. 163), folosind uneori dreptarul, pentru a se obţine rosturi perfect drepte. Rosturile vor fi prelucrate astfel încît să capete una din formele arătate (v. fig. 84).

Zidăria aparentă obţinută în acest fel are rosturile ţesute după sistemul de legătură adoptat la executarea zidăriei: în lăţime (v. fig. 93), în bloc (v. fig. 94), în cruce (v. fig. 95), la mai multe rînduri (v. fig. 130). Ea poate avea şi alte dispoziţii ale rosturilor în faţadă, după diferite modele.

Acest fel de zidărie aparentă se poate executa de asemenea din cărămizi normale pline de fabricaţie specială.

Zidăria aparentă cu placaj ceramic (fig. 164) este alcătuită din zidărie obişnuită, la faţa căreia se aplică placajul. Cărămizile de

placaj au fost descrise anterior. De astă dată este bine ca zidăria să fie executată cu dinţi (ştrepi) la faţă, avînd adică în rîndurile alăturate cărămizile retrase cu circa 3 cm de la faţă. Această dispoziţie asigură o mai bună legare a placajului, datorită variaţiei grosimii mortarului de fixare, obţinută cu ajutorul ştre- pilor (fig. 164). Placajul se aşază cu rosturile verticale în prelungire•                 Fig. 164. Zidărie aparentă cu placaj ceramic:

a — secţiune transversală

b — aşezarea placajului ceramic la colţul zidăriei aparente:

l — cărămidă de placaj;

2 — cărămidă de placaj pentru colţ;

3/4 — trei
sferturi de cărămidă normală.

sau ţesute. Rosturile verticale ale placajului apar puţin vizibile, iar rosturile orizontale apar bine marcate, datorită muchiilor rotunjite ale cărămizilor pentru placaj.

In ce priveşte colţurile, acestea se execută cu ajutorul cărămi­zilor pentru placaj în formă de L descrise anterior (v. fig. 30). Aceste cărămizi se aşază în rîndurile alăturate ale colţului avînd la feţe aripa lungă alternată cu cea scurtă (fig. 164,6), astfel încît rosturile verticale ale placajului apar ţesute.

.Zidăria aparentă din cărămidă de faţadă (fig. 165) este alcătuită din zidărie de cărămidă normală ţesută la faţă cu cărămidă de faţadă întreagă aşezată în lung 1 şi alternată în rîndurile alăturate cu cărămidă de faţadă despicată la jumătate, aşezată tot în lung 2. Rosturile verticale ale cărămizilor de faţadă sînt ţesute la 1/2 cărămidă. Obţinerea zidăriei de grosimea cerută se poate face completînd-o şi la faţa interioară tot cu cărămizi de faţadă  întregi sau jumătăţi, în funcţie de grosimea zidăriei — (cărămida de faţadă a fost descrisă în Cap. III).

Colţurile se pot executa (fig. 165, b) cu cărămizi pline 3 (de acelaşi fel cu cea de faţadă, dar fără goluri, pentru ca acestea să nu apară în faţadă) sau cu cărămizi normale alese. Cărămizile pline se aşază alternativ în rîndurile alăturate ale colţului, obţi- nîndu-se astfel ţeserea rosturilor verticale.

Colţurile se mai pot executa şi într-o dispoziţie (fig. 165, c) folosind cărămizi de faţadă despicate în lung şi tăiate în gherung (la 45%); acestea se aşază alternativ, unele avînd lungimea totală 4, iar altele fiind tăiate la jumătatea lungimii 5. La colţ apare un nut vertical datorit grosimii pereţilor cărămizilor de faţadă tăiate în gherung. Ţeserea rosturilor verticale la feţele zidăriei, se face tot la 1/2 cărămidă. Rosturile verticale sînt puţin vizibile, ca şi la placajul ceramic, rămînînd marcate rosturile orizontale; orizon­talitatea perfectă a acestora şi grosimea lor constantă , se asigură aşezîndu-se la faţa zidului, sub cărămizile rîndului care se execută, o riglă de oţel 6 de grosime egală cu cea a rostului.

Pe şantiere se pot adopta şi alte dispoziţii ale cărămizilor în zidăria aparentă, în funcţie de grosimea acesteia.

Acest fel de zidărie aparentă, deşi prezintă o execuţie mai com­plicată, are însă avantajul realizării unei zidării uşoare, rezistentă şi cu bune calităţi izolante termic şi fonic, pelîngă ’cel al eliminării tencuielilor exterioare.

1. ELEMENTE DIN ZIDĂRIE DE CĂRĂMIDĂ

Zidăria de cărămidă serveşte Ia executarea celor mai multe şi mai importante elemente de construcţie. De aceea, după descrierea tipurilor de zidărie de cărămidă, se va arăta alcătuirea şi executarea elementelor principale din zidărie de cărămidă: pereţi, stîlpi şi coloane, goluri în pereţi, arce şi bolţi, planşee, coşuri de fum şi de ventilaţie, pardoseli, scări.1. Pereţi

a) Clasificare, alcătuire. Pereţii sînt elemente de construcţie care fie că susţin elementele clădirii (pereţi portanţi sau de rezis­tentă), fie că separă sau închid încăperile (pereţi despărţitori sau de umplutură).

La acelaşi nivel al unei clădiri, pereţii sînt de următoarele feluri (fig. 166):

l – perete exterior; 2 – perete median portant; 2 – perete longitu- a sarcinilor planşeului (direcţia grinzilor).

numindu-se perete mediani ), transversali 4, 5 (perpendiculari pe faţada lungă a clădirii) şi pereţi la casa scării 6, în raport cu direcţia de repartiţie a sarcinilor planşeului a, pereţii interiori sînt portanţi 2, 4, 6 şi despărţitori 5, 5.

Pe înălţimea clădirii, pereţii se clasifica astfel (fig- 1      )•

_ pereţi de subsol sau de pivniţă 1, executaţi pma la nivelul planşeului/  executaţi deasupra planşeului peste subsol,

dintre care cei executaţi deasupra ultimului planşeu se numesc

Pereţii trebuie să corespundă condiţiilor de rezistenţa şi stabilitate, de izolare termică şi fonică, cum şi acelor de rezistenţa

Din punctul de vedere al rezistenţei şi stabilităţii, grosimea pereţilor portanţi trebuie să se stabilească în raport cu mcarcarea pe care o susţin şi cu înălţimea lor. La clădirile înalte, unde se prevede de obicei schelet de rezistenţă oţel, pereţii fiind de umplutură, grosimea minată de încărcare şi înălţime.

Din punctul de vedere al izolării termice, alcătuirea şi grosimea pereţilor exteriori se stabilesc în raport cu condiţiile climatice şi de orientare (expunere la nord, la vîntul dominant etc.). Pentru a îndeplini aceste cerinţe, se pot folosi pereţi subţiri executaţi din materiale cu calităţi termoizolante (cărămizi cu goluri, umplutură, beton poros etc).

Rezistenţa la foc impune de asemenea ca pereţii să aibă anumite grosimi şi să fie exe­cutaţi din materiale care să le asigure rezis­tenţa la foc în numărul de ore prescris de normele de pază contra incendiilor (N.P.C. I.). Astfel, la pereţii de cărămidă, grosimea curentă cerută de rezistenţa lor la foc este de 25 cm.

Prin calcule şi încercări s-a stabilit grosimea minimă a pereţilor din clădiri în raport cu toate aceste cerinţe. In tabela 3 se dă grosimea minimă a pereţilor exteriori de cărămidă plină la clădirile de locuit (cu parter, pivniţă sau subsol şi unul-două-trei etaje), pentru condiţiile climatice din R.P.R. Din aceste date rezultă că, pentru ţara noastră, grosimea pereţilor exteriori de cără­midă plină la locuinţe nu poate fi sub 37,5 cm (1¹/₂ cărămidă).

Reducerea grosimii pereţilor exteriori sau interiori la diferite etaje se face în mod obişnuit pe planşeele dintre acestea. La pereţii exteriori retragerea se face de la linia feţei interioare a zidăriei inferioare (fig. 168, a), menţinîndu-se aceeaşi linie a faţadei; la socluri (fig. 168, b) sau brîie (fig. 168, c), retragerea se face de la faţadă, pentru a se obţine astfel profilul respectiv. La pereţii interiori retragerea se face de la ambele feţe ale peretelui mai gros, menţinîndu-se în prelungire axele verticale

b) Prescripţii de execuţie. Pereţii din zidărie de cărămidă se execută cu respectarea următoarelor prescripţii:

La executarea pereţilor se folosesc cărămizi pe cît posibil întregi. Cărămizile sparte (nu se consideră spărturi cărămizile cioplite pentru asigurarea legăturilor) sau recuperate din dărîmări pot fi utilizate într-un anumit procent şi numai la pereţi de la 1 ¹/₂ cără­midă grosime în sus. Zidăria din spărturi şi cărămizi recuperate va avea la fiecare 4—6 rînduri cîte două rînduri din cărămizi întregi.

Rosturile orizontale trebuie să aibă maximum 12 mm grosime şi cele verticale maximum 10 mm; la pereţii executaţi cu mortar

de var, la cei cu cărămidă veche şi la cei din clădirile cu cel mult două- nivele, se admit rosturi ori­zontale de maximum 15 mm şi

Fig. 170. întreruperea zidăriei pereţilor a—în formă de ştrepi (dinţi); b—în formă
de trepte.

rosturi verticale de maximum 12 mm. Pereţii care urmează a fi tencuiţi trebuie să aibă rosturile goale pe o adîncime de 1—1,5 cm.

Cînd zidăria pereţilor are legătura la mai multe rînduri, rîndurile pe lat se’execută numai din cărămizi întregi, iar la fiecare nivel pe­reţii trebuie începuţi şi terminaţi cu cîte un rînd de cărămizi pe lat.

La executarea pereţilor se va respecta orizontalitatea şi verti­calitatea rosturilor, a muchiilor, precum şi planitatea feţelor. Feţele pereţilor nu trebuie să prezinte neregularităţi mai mari’decît 1 cm în cazul tencuirii lor şi decît 3 mm în cazul zidăriei aparente.

Zidirea pereţilor se începe de la colţuri sau goluri. Zidirea se execută în rînduri orizontale ridicate în mod progresiv şi cît mai uniform pe toată lungimea peretelui. La diferenţe de înălţime sau la locurile de întîlnire cu pereţi care se zidesc mai tîrziu, întreru­perile se fac sub formă de ştrepi (dinţi) (fig. 170, a) sau de trepte (fig. 170, b).

La întlnirea pereţilor se lasă fie ştrepi adînciţi (fig. 171, a), t’ie ştrepi ieşiţi la faţa peretelui (fig. 171, b). Pe lungimea unui perete, întreruperile se încep la minimum 1 m de la cea mai apropiată intersecţie de pereţi şi se termină la minimum 0,25 m de la inter­secţie (fig. 171, c). Se interzic întreruperile din dreptul capetelor buiandrugilor sau de deasupra acestora.La întreruperea lucrului se interzice aşternerea mortarului peste ultimul rînd de cărămidă. La întreruperi mai lungi, ultimul rînd se protejează cu scînduri sau carton asfaltat.

La reluarea lucrului, cărămizile deplasate se scot, curătindu-se de mortar şi zidindu-se din nou. ‘

Pereţi despărţitori. Pereţii despărţitori (şi cei mai subţiri decît o cărămidă) cer o execuţie mai îngrijită, care impune unele prescripţii speciale.

Aceşti pereţi vor avea un suport rigid (fundaţii de beton, planşee sau grinzi de beton armat ele.). Ei se execută cu mortar cu adaos de ciment, cărămizile fiind alese. înălţimea pereţilor executaţi din cărămidă pe muchie şi cără­midă cu lambă şi uluc poate fi de maximum 3 m, iar lungimea lor (între două elemente de rezistenţă) de cel mult 4 m. Peste aceste limite, pereţii se consolidează cu montanţi de lemn, cărămidă, beton armat sau metal, legaţi de elementele de rezistenţă.

La pereţii despărţitori de 1/4 cărămidă (cărămidă pe muchie) se foloseşte mortar de ciment (300 kg ciment la 1 m³ mortar) îndulcit cu var pasta. Aceşti pereţi nu trebuie loviţi sau supusi la trepidaţii pma la mtanrea mortarului.          ’                                                                    Legătura cu^ pereţii de rezistenţă se face prin strepi pe înălţimea a doua cărămizi sau prin şanţuri care înainte de zidire se stropesc cu lapte de ciment.

Cînd pereţii de cărămidă pe muchie depăşesc lungimea de 1,50 m şi au înălţimea egală cu cea a etajului, se recomandă să se con­solideze la fiecare 3—5 rînduri cu cîte o bară de oţel rotund de 5—8 mm sau oţel balot de 1 X 20 mm, ancorată în rosturile elementelor de rezistenţă. Cînd peretele nu se leagă cu un element de rezistenţă la ambele capete, consolidarea se face cu o ramă sau un montant de beton armat, cherestea ori metal.

La pereţii despărţitori de cără­midă pe muchie se utilizează mai multe sisteme pentru montarea tocurilor. Astfel, se folosesc fie rame de lemn date cu carbolin tîmplăriei să se monteze cu piese de metal (cuie, cupoane de oţel beton etc.) fixate direct în zid (fig. 173). Locaşurile necesare montării acestora se prevăd în timpul executării peretelui, prin retragerea cărămizii pe 1/4 de la fetele golului; numărul acestor locaşuri este în funcţie de dimensiunile golului, prevăzîndu-se în mod obişnuit trei locaşuri pe fiecare latură a golului de uşă. Tocul se montează o dată cu executarea peretelui, piesele metalice fixate în toc intro- ducîndu-se în aceste locaşuri o dată cu ridicarea zidăriei, iar golurile. Montarea tocurilor cu piese metalice fixate direct în zidăria golu­rilor din pereţii despărţitori subţiri.1 — bisectoarea unghiului celor doi pereţi; 2 — perpendicularele pe pereţi în punctele de racordare.umplîndu-se cu mortar de ciment sau ipsos şi împănîndu-se bine cu spărturi (cloţuri) de cărămidă.

Acest sistem de montare a tocurilor se aplică şi în cazul pereţilor de 1/4 cărămidă.

Pereţii de 1/4 şi 1/2 cărămidă se împănează bine de tavan ori de grinzi_cu pene metalice sau cloţuri de cărămidă şi cu mortar de ciment. în cazul tavanelor de lemn, aceşti pereţi se fixează la partea superioară cu şipci de lemn bătute pe ambele părţi. .

Pereţi curbi. Un caz curent este acela al colţului format de doi pereţi racordaţi printr-un arc de cerc.

Peretele circular (fig. 174) se trasează după proiect, determinînd centrul racordării O (pe bisectoarea 1 a unghiului format de pereţi), la intersecţia perpendicularelor pe pereţi 2 duse în punctele de racor­dare A şi B luate la distanţe egale de intersecţia C a aliniamentelor celor doi pereţi. Arcul de cerc se trasează cu sfoara fixată în centrul

O şi avînd lungimea egală cu raza OA sau OB. Trasarea se poate face, fie la feţele celor doi pereţi, fie pe axa lor.

Executarea peretelui curb (fig. 175) se face cu un şablon din scînduri 1 tăiat după curbă. Şablonul se fixează cu două şipci 3 montate vertical în punctele de racordare, şipci servind totodată şi ca abştecuri. Axa racordării este marcată cu o şipcă sau bară metalică verticală 2, pe care se înseamnă centrul curbei în timpul lucrului. Şablonul se ridică pe măsura zidirii peretelui, fixîndu-se pe şipci la fiecare rînd. Rosturile în lăţimea zidăriei se controlează faţă de centru.La pereţii curbi se folosesc cărămizi întregi, grosimea rosturilor fiind variabilă; numai la raze de curbură mici se cioplesc cărămizile după forma curbei.

Pereţi de subsol. Zidăria de cărămidă este folosită rareori la pereţii exteriori ai subsolului; din zidărie de cărămidă se execută pereţii interiori de la subsol.

O mare importanţă prezintă la lucrările de la subsol izolaţia hidrofugă; aceasta protejează clădirea de infiltraţiile de apă care pot avea loc în porţiunea de clădire aflată în pămînt. Izolaţia hidro­fugă se realizează cu diferite materiale hidroizolante (bitum, carton asfaltat etc.) aplicate de către muncitori specializaţi, pe elementele expuse infiltraţiilor sub formă de straturi sau de tencuială. Izolaţia hidrofugă este de două feluri (fig. 176):

—    izolaţie verticală 1, care. împiedică infiltrarea laterală a apei din pămînt;

—    izolaţie orizontală 2, care împiedică infiltrarea de jos în sus a apei. Izolaţia orizontală 2 se aplică pe fundaţii şi se continuă cu cea verticală; pe pereţii exteriori se mai aplică o izolaţie orizontală 2′ la circa 0,30 m deasu­pra pămîntului, de obi­cei sub planşeul peste subsol.

Izolaţia verticală se protejează în general cu un perete de 1/2 cărămidă 3, zidit cu mortar de ciment şi executat de obicei îna­intea pereţilor exteriori ai subsolului. Pentru a se evita dărîmarea acestuia datorită îm­pingerii pămîntului, se recomandă ca săpătura să se facă în taluz (v. fig. 176), iar după exe­cutarea peretelui sub­ţire, spaţiul rămas să se umple cu pămînt galben.

în pămînturile tari, unde nu este pericol de surpare a malurilor, se poate executa săpătura verticală şi în acest caz se zideşte întîi peretele de protecţie, pe care se aplică izolaţia verticală, apoi se zideşte peretele exterior al subsolului.

Izolaţia orizontală se execută din bitum sau carton asfaltat (fig. 177), iar în acest caz la înnădiri cartonul se petrece pe 10 cm, lipindu-se cu bitum.

Pereţi exteriori. Aceştia se execută în mod obişnuit din zidărie de cărămidă, de grosimile arătate anterior (v. tabela 3.).

Feţele exterioare ale acestor pereţi constituie faţadele clădirii, iar cînd pereţii exteriori sînt aşezaţi spre vecini, pe limita terenului, constituie calcane, care în mod obişnuit nu au goluri. Calcanele alipite clădirii vecine se pot executa de 1 cărămidă grosime, iar cele neali­pite se pot executa în pod de 1/2 cărămidă grosime, dacă nu depă­şesc lungimea de 3 m şi înălţimea de 1,50 m; peste aceste dimensiuni, fie că se execută din zidărie de grosi­mea trebuitoare pentru a i se asigura rezistenţa necesară, fie că se întăresc cu pilaştri avînd secţiunea de cel puţin 1 X 1 cărămidă, aşezaţi la circa 2 m distanţă.

Pereţii exteriori prezintă o serie de elemente cu rol decorativ şi de apărare ca: soclul, cornişa, sol- bancurile şi brîiele, parapetele etc.

Acestea se execută din cărămidă tăiată aproximativ după forma profilului, astfel încît tencuiala aplicată ulterior să nu depăşească(fig. 178, a) şi executat din materiale rezistente (piatră, placaj, beton etc.) sau cărămidă bine arsă şi fără defecte; înălţimea lui este de 0,5—1,0 m. Rosturile trebuie să fie bine umplute la faţă cu mortar de ciment pe o adîncime de 2 cm. Soclul se mai execută şi ca în fig. 178, b, c şi d.

La partea superioară a pereţilor exteriori se prevede cornişa, constituind totodată un element decorativ al acestora. Cornişa se execută din mai multe rînduri suprapuse de cărămizi ieşite progresiv, de multe ori cioplite după profilul respectiv (fig- 179).

Cornişele sub 0,25 m ieşitura şi avind rîndurile’de cărămizi ieşite cu maximum 6 cm se pot executa cu mortar’de var. Cornişele care depăşesc aceste limite se execută cu mortar de ciment cu sau fără adaos de var; cărămizile nu trebuie să iasă în consolă cu mai mult decît 10 cm la fiecare rînd, iar ieşitura totală nu trebuie să depăşească jumătatea grosimii pere­telui.

Cornişele cu ieşitura mai mare decît jumă­tatea grosimii peretelui sau cu cărămizile ieşite în consolă peste 10 cm la fiecare rînd se consolidează cu oţel profilat (fig. 180, a), cu plăci de beton armat (fig.J80, b) sau cu ancore; în lungul zidăriei, sub profile, se aşază platbande.Fig. 180. Cornişe cu ieşitură mare, consolidate:
a — cu grinzi de oţel profilat; b — cu plăci de beton armat;
1 — grindă metalică; 2 — platbandă.

în cazul plăcilor de beton armat prefabricate, se aşază întîi plăcile de reper la 10—15 m distanţă, între care se întinde sfoara, se verifică apoi orizontalitatea şi ieşitura, iar după aceea se montează plăcile intermediare, pe care se zideşte cornişa. Rîndurile ieşite se execută din cărămizi pe lat, iar pînă la întărirea zidăriei, cornişa se susţine cu proptele.

Pereţi de paiantă cu cărămidă. Pereţii de paiantă sînt alcătuiţi in general dmtr-un schelet de lemn, care se completează cu o

Perete de pa­iantă cu umplutură de cărămidă:

r Soclu; 2—talpă; 3—coso- roatia; 4 — stîlp ; 5 — contra vmtuire (diagonală); 6 — um­plutură de cărămidă; 7—carton asfaltat.          ‘

umplutura (cărămidă, piatră, pămînt, scînduri etc.).

locaşuri închise (fig. 186, a) a căror folosire se recomandă la pereţii clădirilor încălzite, pentru că astfel se înlătură condensările şi putrezirea lemnului. La pereţii exteriori se recomandă locaşuri deschise (fig. 186, b) lăsînd spaţii goale atît lateral cît şi deasupra grinzii. Pentru evitarea putrezirii, capetele grinzilor se carbohmzeaza pe 0,25—0,30 m ori se acoperă cu două straturi de carton asfaltat montat pe’smoală, capul grinzii lăsîndu-se liber; alteori se aşază sub grinzi, pe perete, carton asfaltat. Trebuie să se evite ca lemnul să vină în contact cu zidăria, ceea ce se obţine de asemenea prin pene de lemn carbolinizate aşezate sub grinzi.

La locul de înzidire a capetelor grinzilor ele lemn se pot folosi fie cărămizi în picioare 1 aşezate lateral faţă de grindă, pe care reazemă cărămizi pe lat 2, închizînd sus locaşul , fie se aşază deasupra grinzii cărămizi în lung (fig. 187, b); rosturile care vin în contact, cu lemnul sînt fără mortar (uscate). La planşeele din grinzi metalice, aceste grinzi se urzi dese pe o adîncime cel puţin egală cu înălţimea lor şi de minimum 0,12 m. Capetele .grinzilor (fig. 188) se aşază pe pene sau pe plăcuţe meta­lice 1 care transmit sarcinile la pereţi, iar înzidirea se face cu mortar.de ciment; de multe ori grinzile se fixează cu ancore meta­lice 2, care se înzidesc aşa cum se vede în fig. 188, b şi c. La grinzile în T se pot folosi ancore din oţel rotund (fig. 188, d).

La planşeele de beton armat, pereţii se execută pînă la nivelul stabilit, apoi se lasă locaşurile grinzilor; zidăria trebuie să fie bine legată, pentru a nu se desface în timpul montării cofrajelor. în cazul cadrelor de beton armat (fig. 189), peretele de umplutură se execută pînă la cîteva rînduri sub planşeu. Apoi se stropeşte betonul cu lapte de ciment, pentru asigurarea legăturii cu zidana, după care fie că se continuă peretele de cărămidă pma la planşeu si se împănează cu pene metalice sau cărămizi în forma de pana (fig. 189, a), fie că se umplu rîndunle de sub planşeu (circa 0 10—0,15 m) cu beton simplu (200 kg ciment la un mc beton), introdus cu mistria sau canciocul (fig. 189, 6); pentru aceasta se foloseşte beton vîrtos, iar la faţa peretelui se aşaza un panou de cofraj’legat cu sîrmă. Intre stîlpii cadrelor de beton armat, pereţii de umplutură se. Legarea pereţilor de cără­midă cu stîlpi de beton armat: l mustăţi de oţel beton 0 6 — 8 mm, la 5 — 6 rînduri (lungime maximă, 0,25 .m).execută cu cîteva măsuri speciale. Astfel, zidăria dintre stîlpi va avea rosturi cît mai mici. La partea.superioara .pereţii se împă­nează bine. Legarea pereţilor de stîlpi se execută stropind stupii pe măsura executării pereţilor cu lapte gras de ciment şi aşezm^ cărămizile bine lipite de stîlpi. Cînd lungimea peretelm de lingă stîlpi este sub 1 m, se lasă din stîlpi, o dată cu turnarea lui, mustăţi de oţel beton (cu diametrul de 6—8 mm) lungi de maximum 0,25 m ; aceste mustăţi se prevăd la fiecare 5—6 rînduri de cărămizi (fig. 190) şi se înzidesc în rosturile peretelui.

2. Stalpi şi coloane

a) Clasificare, alcătuire. Stalpii sînt elemente verticale de rezis­tenţă, pe care reazemă elementele de rezistenţă orizontale (planşee,grinzi, arce sau bolţi).

Ei au şi un rol decorativ. După forma lor, se clasilica astlei. Stalpi (fig. 191), la care secţiunea orizontală este un dreptunghi sau pătrat; stîlpii legaţi de zidărie şi prezentîndu-se sub forma unei ieşituri la faţa unui perete poartă numele de pilaştri 2.

Coloane (fig. 192), la care secţiunea orizontală este o curbă închisă (cerc, elipsă) sau un poligon (exagon, octogon etc.); coloanele izolate faţă de pereţi se numesc degajate 1, iar cele legate de pereţi 2 se numesc angajate.

Stîlpii şi coloanele pot avea forme variate în plan (fig. 193).

Alcătuirea stîlpilor din zidărie de cărămidă s-a dat anterior (v. Cap. VI-B). Aici se va arăta alcătuirea unor stîlpi de forme

a — stîlpi: 1 — pătrat; 2 —drept-
unghiular; 3 — cruciform; 4— cu
multe feţe; b—coloane: .5—octo-
gorială; 6 — circulară.

mai complicate şi a coloanelor. Astfel, se dă aşezarea cărămizilor în cazul legăturii la fiecare rîrid la doi stîlpi cu multe feţe (fig. 194)

şi la un stîlp cruciform (fig. 195).

în cazul coloanelor odogonale legătura se obţine dispunînd cărămizile în rîndul 2 la 45° (fig. 196, a) sau perpendicular (fig. 196, b) faţă de rîndul 1 şi folosind cărămizi cioplite la 45°. în cazul unei coloane circulare cu diametrul de 2¹/₂ cărămizi (fig. 197), rîndul’ 2 are cărămizile dispuse la 45° faţă de rîndul 1.

) Prescripţii de execuţie. La stîlpii şi coloanele din zidărie de cărămidă, zidăria se execută deosebit de îngrijit. Se foloseşte mortar de ciment sau de ciment cu var. Cărămizile trebuie să fie întregi, rosturile cît mai egale şi pline, iar verticalitatea muchiilor se contro­lează în tot cursul execuţiei. In stîlpi sau coloane, atunci cînd este cazul, se prevăd în timpul folosirii găuri pentru ghermele şi praz- ntiri, pentru a se evita spargerile ulterioare.

Cînd zidăria care completează stîlpii dintre goluri este de dimen­siuni reduse, iar stîlpii nu s-au prevăzut de la început cu găuri pentru montarea ghermelelor sau a praznurilor, nu se mai dau ulterior găuri, ci se fixează tocul cu sîrmă sau oţel beton care înconjoară stîlpul, apoi se execută urechi de zidărie pentru completarea golului; acestea trebuie să fie bine legate de stîlpi prin strepi sau mustăti si se pot executa din beton sau zidărie

Cînd între stîlpi există ferestre de dimensiuni mari (de exemplu, la clădiri industriale), de multe ori se montează ţntîi ferestreleFig. 198. Legarea urechilorde completare dintre goluri şi stalpii de beton armat (plan):

1 — urechi de completare din beton
simplu sau din zidărie ; 2 —mustăţi
de legătură.

pe parapete, apoi se execută între acestea stîlpii de zidărie, în care se înzidesc ghermelele sau praznurile pentru montarea ferestrelor.

Stalpii porţilor grele (fig. 199) se execută cu un miez format dintr-un montant metalic înglobat în beton; betonul se toarnă pe măsura zidirii stîlpului.

La rezemarea grinzilor pe stîlpi sau coloane, fie că se toarnă beton simplu sau armat pe ultimul rînd de zidărie, fie că se aşază o placă metalică (cuzinet) pentru repartiţia sarcinilor. Este interzisă cioplirea şanţurilor pentru instalaţii în stîlpi sau coloane; aceste şanţuri se’prevăd o dată cu zidirea stîlpului sau a coloanei, folosind cărămizi tăiate pe 1/8 sau lăsînd goluri de 1/4 cărămidă.

3 Goluri în pereţi                                                                      .

‘ a) Clasificare, alcătui,.. Golurile la pereţi laţiei în clădire, cit şi luminăriii înloc
— cu urechi la mijloc b, tîmplăria puţind fi cu deschi­dere interioară sau cu deschidere obişnuită (deschidere exterioară a cercevelelor din afară şi interioară a cercevelelor dinăuntru).La exterior, golurile de ferestre au la partea de jos un solbanc prevăzut cu lăcrimar, executat din cărămidă, piatră sau beton şi îmbrăcat în mod obişnuit cu tablă, care depăşeşte cu 2—3 cm ieşitura profilului şi se petrece sub toc sau deasupra acestuia (fig. 204).Fig. 202. Producerea curenţilor de aer între toc şi gol

a — la un gol fără urechi:

b — la un gol cu urechi nu există curenţi (săgeata arată curenţii de aer).

Tot la exterior se prevede uneori, la partea de sus a golurilor, un profil ieşit numit copertină (fig. 205), executat din cără­midă sau beton şi tencuit ori executat numai din tencuială, acoperit de asemenea cu tablă petrecută în rostul de deasupra copertinei.

In jurul golurilor se pot prevedea, la exterior, profile numite ancadramente (fig. 206), executate fie numai din tencuială, fie din cărămizi cioplite şi scoase în afară după forma profilului.

Aşezarea cărămizilor la feţele verticale ale golurilor se face cu legătură la fiecare rînd. In fig. 207—211 se arată aşezarea cără­mizilor la goluri în diferite cazuri; pe baza acestor exemple se pot executa şi alte cazuri similare.

b) Prescripţii de execuţie. Golurile de uşi şi ferestre trebuie să se execute cît mai exact după proiectul care indică forma, lăţimea şi înălţimea golului. Pentru buna montare a tîmplăriei în golul respectiv, prescripţiile tehnice prevăd următoarele: faţă de dimen­siunile din proiect ale tîmplăriei, numite dimensiuni nominale (de exemplu, uşă de 0,90×2,10 m), zidarul execută golul cu 5 mm mai mare (0.905×2,105 m), iar tîmplarul execută tîmplăria cu 5 mm mai mică (0,895×2,095 m), obţinîndu-se astfel, la dimensiuni cîte 1 cm diferenţă, necesară pentru montare.

Executarea golurilor se face ca la un capăt de zidărie. Urechile se zidesc cu mortar de ciment.

Pentru ca lumina să poată pătrunde cît mai bine în încăperi, mai ales în cazul pereţilor groşi, feţele laterale ale golurilor de ferestre şi uneori la subsol chiar cea’inferioară se teşesc (fig. 212).

în cazul cînd sub ferestre există nişe de radiator, grosimea peretelui poate fi uneori mai mică decît P/2 cărămidă. Pentru asigurarea cerinţelor de izolare termică, nişa se căptuşeşte atunci în interior cu un material termoizolant (zgură minerală, stabilit, stufit etc.), peste care se aplică tencuiala. La goluri se vor respecta în plus prescripţiile privind executarea buiandrugilor si montarea tocurilor tîmplăriei.

Buiandrugi. Aceştia sînt grinzi aşezate deasupra golurilor şi se execută din lemn, metal, cărămidă sau beton armat. Aici se vor descrie buiandrugii de lemn, cei metalici şi cei de cărămidă, buiandrugii de beton armat urmînd a fi descrişi mai departe (v. Cap. VIII şi IX). Buiandrugii de lemn se folosesc tot mai rar, la clădiri de mică importanţă. Aceştia se confecţionează din lemn tare (de obicei stejar) fără defecte, tratat cu carbolineum înainte de montare (pentru a nu putrezi); ei se montează cu secţiunea în înălţime, rezemîndu-se de ambele părţi ale golului cu minimum 12,5 cm (v. fig. 212). Numărul şi secţiunea buiandrugilor de lemn depind de deschiderea golului şi de grosimea peretelui; în mod obişnuit, se prevede cel puţin cîte un buiandrug la fiecare 1/2 cărămidă grosime de perete, aceşti buiandrugi folosindu-se la deschideri mici şi pereţi subţiri. La pereţi de 1 cărămidă şi mai mult, la deschideri mari (peste 1,0 m) şi la sarcini importante, buiandrugii de lemn se com­bină cu arce de descărcare, aşa cum se va arăta’ mai departe (v. fig. 228). Pentru tencuire, buiandrugii de lemn se acoperă cu rabiţ sau cu sîrmă moale împletită pe cuie.

Buiandrugii de metal se folosesc de asemenea rar, metalul ca şi lemnul fiind materiale care se întrebuinţează la lucrări mai impor­tante. Aceşti buiandrugi se execută din grinzi de oţel cu diferite profile: otel lat, orofil I, profil U etc. Numărul şi secţiunea grinzilor metalice se aleg pe bază de calcule, în raport cu grosimea peretelui, cu deschiderea golului şi cu zidăria pe care o susţin. In mod curent, pentru deschideri obişnuite (circa 1,00 m), se prevede: o singură grindă metalică la pereţii de 1/2 pînă la 1 cărămidă, două grinzi la cei de P/2 cărămidă şi trei grinzi la cei de 2 cărămizi.

Montarea acestor buiandrugi se face la fel ca a celor de lemn, Rezemarea buiandrugilor metalici se stabileşte prin calcul, fiind egală cu 1/10 din deschiderea golului şi ’ cel puţin jumătate cărămidă la fiecare capăt. Distanţa dintre buiandrugi se stabileşte în raport cu grosimea peretelui. Cînd încărcările sînt mari, grin­zile reazemă pe zidărie prin inter Montarea bu­iandrugilor metalici:

/— placă metalică pentru repartiţia sarcinilor; 2 — ancoră; 3 — bulon pentru prinderea grinzilor meta­lice : 4 — cărămidă pentru în zidirea spaţiului dintre traverse. mediul unei plăci metalice (fig. 213) sau al unui cuzinet de beton armat. La deschideri peste 1,5—2,0 m, grinzile metalice se leagă între ele fie cu buloane avînd diametrul minim de 12 mm, aşezate la maximum 1,50 m şi cel puţin în număr de două la un buiandrug, fie cu platbande metalice fixate de traverse cu buloane, fie cu etrieri de oţel beton. Buiandrugii care reazemă pe stîlpi de zidărie se leagă între ei şi se ancorează de stîlpi cu piese de oţel.

La golurile cu urechi (fig. 214, a) sau teşite’(fig. 214, b), grinzile metalice se montează la nivele diferite.

Buiandrugii metalici se înzidesc cu cărămidă (fig. 215, a), cu beton (fig. 215, b) sau cu beton în interior şi cărămidă la exterior (fig. 215, c). Cînd se înzidesc cu beton, buiandrugii se înglobează în acesta, căpătînd astfel rolul armăturilor din betonul armat, ceea ce le măreşte rezistenţa. Feţele buiandrugilor se înzidesc cu cără­midă aşezată pe muchie, ceea ce permite tencuirea lor. Tot pentru tencuire, la partea inferioară şi uneori lateral se aplică rabiţ. La unele construcţii (de exemplu, la cele industriale), buiandrugii metalici pot rămîne aparenţi, _ în de plumb, pentru a nu rugini.

Buiandrugii de cărămidă sînt de două feluri: în arc drept sau de zidărie în rînduri orizontale.

Buiandrugii în arc drept (în pană, lintouri), (fig. 216) se exe­cută din cărămidă aşezată în picioare sau pe muchie. Ei se pot folosi numai în cazul deschi­derilor pînă la 2,25 m, înălţimea lor minimă fiind de 1 cărămidă şi stabilindu-se în raport cu deschi­derea golului şi 0,20 din deschidere). La aceşti buiandrugi rosturile trebuie să fie bine umplute cu mortar, folosindu-se numai mortar de ciment; pentru consolidare, se pot aşeza în mortarul de sub buiandrug armături de siguranţă din oţel beton de 6 mm diametru. Execu­tarea arcelor se va arăta mai departe (v. Cap. VI § 4, 6).

Buiandrugii de zidărie în rînduri orizontale (fig. 217) se execută din cărămidă aşezată cu legătură în rînduri suprapuse. Ei se pot folosi tot .numai pînă la 2,25 m deschidere, cu respectarea unor precauţii speciale. Astfel, aceşti buiandrugi trebuie să aibă o armă­tură de siguranţă din oţel beton sau lat stabilită prin calcul, care se înglobează în stratul de mortar de sub buiandrug, de cel puţin 2—3 cm grosime; capetele acestei armături trebuie să aibă ciocuri şi să rezeme pe un zid de minimum 1 cărămidă (fig. 217 a) Cînd deschiderea buiandrugului depăşeşte 1,50 m (fig. 217, b), barele orizontale se ancorează la o treime din deschiderea golului cu bare lungimea egală cu şase rînduri de cărămidă, înălţimea acestor buiandrugi trebuie să fie egală cu cel puţin 1/4 din deschiderea golului sau sase rînduri de cărămidă. Zidirea se facenumai cu mortar de ciment. Cofrajul care susţine buiandrugul în timpul zidirii se scoate după 6—12 zile.

La tamplăria de lemn, golul se prevede cu ghermeleîn care se bate cuiele pentru montarea tocului. Ghermelele se confecţionează dm lemn de specie tare (tufan, stejar, fag, salcîm), cele din lemn moale (brad,^ molid) umflîndu-se mult din cauza apei absorbite din zidărie, iar prin uscare desprinzîndu-se de zid, ceea ce face ca tocul să se mişte.

Se dolosesc mai multe feluri de ghermele (fig. 218);

— cu coadă (fig. 218, c), care pot avea coadă de lemn îmbi­nată în coadă de rîndunică (în cruce) 5, sau coadă metalică simplă 6, ori dublă 7;

— cărămizi speciale, în care pot pătrunde cuie (de exemplu, cărămidă mixtă din beton şi lemn) (fig. 218, ci).

La pereţii de 1/4 şi 1/2 cărămidă se folosesc fie ghermele din cărămizi speciale, fie tocuri oarbe (rame) de lemn sau beton fixate

Fig. 218. Diferite tipuri de ghermele: a — simple teşite (în frîngbie): 1 — de 1/2 cărămidă; 2 — de 1 cără­midă; b — simple drepte: 3 — din scînduri; 4 — din grinzi; c — cu coadă: 5 — cu coadă de rîndunică (în cruce); 6 —cu coadă simplă din oţel lat; 7— idem, dublă; d—din cărămidă mixtă (beton şi lemn).

în zidărie cu fiare subţiri, şuruburi înzidite sau piese metalice o dată cu executarea golului. La aceşti pereţi se interzic ghermelele obişnuite de lemn.

La pereţii de 1 cărămidă sau mai groşi se folosesc ghermele de lemn de tipurile arătate; ghermelele cu coadă sînt utilizate la uşile cu căptuşeli. Ghermelele se zidesc o dată cu executarea golului, aşezîndu-se cu fibrele în grosimea peretelui, astfel încît cuiele de fixare a tocurilor să poată fi bătute perpendicular pe direcţia fibrelor.

In fig. 219 se arată cîteva cazuri frecvente de montare a ghermele- lor. Ghermelele drepte din bucăţi de grindă se înfăşoară în sîrmă, pentru a se fixa mai bine în zidărie. înainte de montare, ghermelele se înmoaie de două ori succesiv în bitum fierbinte sau carbolineum.

La pereţii de 1 cărămidă sau maî groşi se montează la fiecare gol de uşă cel puţin şase ghermele simple şi la fiecare gol de fereastră cel puţin patru gherrnele simple. Locul ghermelelor la un gol de uşă este indicat în fig. 216. La stîlpii dintre ferestre se folosesc ghermele de dimensiuni reduse, legate între ele cîte două de la două goluri vecine cu oţel balot sau oţel lat (fig. 220).

La tîmplăria metalică, montarea tocurilor se face cu praznuri de metal cu gheare prevăzute la tocuri în numărul necesar. Praznu- rile se fixează cu mortar de ciment în găurile lăsate în zidărie.

Montarea ghermelelor şi lăsarea locurilor pentru praznuri se fac în mod obişnuit o dată cu executarea golurilor; numai la lucrări de reparaţii găurile se sparg ulterior, gher- melele montîndu-se cu ipsos.

Apoi se execută montarea propriu-zisâ a tocurilor. In acest scop, în golul respectiv se trasează cu exactitate, după proiect, axa tocului, poziţia lui în raport cu feţele peretelui şi cota faţă de nivelul definitiv al pardoselii.

Apoi se verifică golul, în raport cu tocul corespunzător mărimii date în planuri, precum şi poziţia ghermelelor. Tocul se aşază în golul respectiv, se împănează provizoriu, se verifică la cumpănă şi nivelă, dîndu-i-se poziţia exactă şi împănîndu-se definitiv, după care_ se fixează în cuie bătute în ghermele. In timpul montării, se va evita lovirea tocului. Spaţiul rămas între toc şi gol se umple cu mortar amestecat cu cîlţi sau păr de bou.

Montarea tocurilor metalice se face în mod similar. După verifica­rea tocului, acesta se împănează definitiv, apoi se fixează cu mortar de ciment praznurile în găuri formei lor curbe.

Arcele si bolţile prezintă urmă­toarele elemente componente

—  deschiderea l, adica distanţa dintre pereţii pe care reazemă;

__ naşterea 1, adica planul pe care începe bolta sau arcul,

—  reazeme 2, adică pereţii care susţin arcul sau bolta;

boltari 3, adica blocurile (că­rămidă, piatră etc.) aşezate după forma curbei şi alcătuind arcul

4, adică bolţarul din “’tîi’s’’adică^; fata mterioară «ie dedesubt) a bolţii

1. adică faţa exterioară (de deasupra) a bolţii sau a arcului;

— săgeata h, adică înălţimea părţii inferioare a cheii deasupra naşterii;

— grosimea b a bolţii sau a arcului, măsurată între intrados

şi extrados.                                                    ‘

După forma intradosului, arcele sînt (fig. 223):

—  arce drepte (în pană) a, cu intradosul drept, arc corespunzînd cu buiandrugul denumit în arc drept (v. fig. 216);

— arce în segment b, cu intradosul un segment de cerc avînd centrul sub naştere;

— arce semicirculare c, cu intradosul un semicerc avînd centrul pe linia naşterii;

— arce ascuţite (frînte, ogivale) d, formate din două arce de cerc

care se întîlnesc la cheie şi au centrele pe linia naşterii, săgeata fiind mai mare decît jumătatea deschiderii;                                                                                     ‘

— arce turtite e, formate din mai multe arce şi avînd săgeata mai mică decît jumătatea deschiderii; ele au de obicei trei centre (două pe linia naşterii şi unul sub această linie), un caz curent fiind arcul mîner de coş (v. fig. 243);

_ arce înclinate (rampante) /, cu linia naşterii înclinată, servind adeseori la susţinerea rampelor de scări.

Bolţile întîlnite frecvent sînt următoarele (fig. 224):

-bolti cilindrice a, cu intradosul un cilindru aşezatdeobice pe direcţia lungă a încăperii, zidurile de la capetele bolţii formind Ţolii încrucişate b, formate din întretăierea a două bolţi cilindrice;— bolţi în segment c, la care cei doi cilindri care se întretaie se continuă pînă la pereţi, formînd timpane 1,

— bolii conice

Alcătuirea Trcelor a bolţilor de cărămidă depinde de deschidere, săgeatî si grosime. Cărămizile se aşază cu legătura in grosimea arcului lor , formînd inele independente sau suprapuse (fg_ 225) Rosturile verticale trebuie să mearga către cenţi si să treacă în toată grosimea lor  cărămida

Grosimea arcelor si a bolţilor este un multiplu de 1/2 cărămidă. La grosimi peste 1 cărămidă, rosturile orizontale ale mele^r inde­pendente se ţes şi ele pe lungimea arcului m ^ fig. 226 se arată un arc în segment cu grosimea de uda în mod curent săgeata h este egala cu circa 1/ 0 dm deschidere. Dispoziţia cărămizilor la diverse arce se arata in g. , departe în fig. 240.

Felul rosturilor variază după felul cărămizilor folosite. Astfel, în cazul cărămizilor obişnuite (fig. 227, a), rosturile verticale capătă forma de pană, admiţîndu-se la extrados grosimea maximă de 2 cm, iar la intrados grosimea minimă de 0,5 cm. Dacă aceste grosimi nu se pot respecta, cărămizile se pot ciopli în forma de pană, dar fără ca grosimea lor să se micşoreze cu mai mult decît 1/3, iar la capătul lor subţire să aibă cel puţin 4 cm. în cazul folosirii cărămizilor în formă de pană (fig. 227, b),

Arc în segment cu grosimea de 1 cărămidă turiie verticale rămîn egale cu cele orizontale, grosimea lor încadrîn- du-se în limitele arătate la zidăria de cărămidă.

Arcele în segment se folosesc de multe ori ca arce de descărcare deasupra buiandrugilor de lemn la golurile cu deschidere mai mare decît 1 m şi în pereţi mai groşi decît 1 cărămidă (fig. 228), deschiderea arcului de descărcare fiind cel puţin egală cu lungimea buiandrugului.

La arcele drepte (în pană)

(v. fig. 216), rosturile verticale trebu­ie să meargă de asemenea la centru, a cărui distanţă de la intrados poate fi egală cu maximum două deschi­deri ale arcului. Acestea se execută cu cărămizi în formă de pană şi cu rosturi verticale tot în formă de pană.

La deschideri mari, arcele şi bolţile pot avea grosimi variabile, intradosul executîndu-se în trepte spre a se reduce grosimea cu cîte 1/2 cărămidă (sau multiplu).

In cazul bolţilor, cărămizile se aşază cu ţeserea rosturilor pe toată lungimea acestora, în fiecare rînd rosturile avînd grosimea de 1 cm. La bolţi cărămizile se pot aşeza după următoarele sisteme

— în rînduri inelare a, dispuse paralel cu timpanele bolţii, rosturile paralele cu lungimea boltii fiind ţesute în rînduri longitudinale b drepte aşezate în lungul bolţii, după intradosul ei, rosturile transversale fiind ţesute;— în coadă de rîndunică c, cu cărămizile aşezate în rînduri la 45° tesute si dispuse spre centrul bolţii;

— pe diagonala d, tot în rînduri la 45°, plecînd însă din centrul bolţii spre extremităţi.                                                          .

, La aşezarea în rînduri inelare, pentru a se asigura o rezistenţa sporită la împingeri orizontale, inelele trebuie să aibă o curbură de 1—3 cm începînd din centrul bolţii spre timpane (fig. 230).

Bolţile cilindrice în segment executate între grinzi de beton armat sau traverse metalice (fig. 231) se zidesc în mod obişnuit în grosime de 1/2 cărămidă, pentru a fi uşoare, iar săgeata lor h este de 1/8—1/12 din deschidere l (care este de maximum 1 ,50 m). în cazul traverselor metalice, înzidirea acestora (la naştere) se face (fig. 232) cu cărămizi aşezate fie în înălţime a, fie pe muchie şi cioplite b, sau necioplite c şi cu completări de beton. La sarcini mari şi reazem de dimensiuni reduse, arcele şi bolţile se consolidează cu tiranţi metalici înglobaţi în zidărie (fig. 233, a).peretele, bolta sau arcul trebuie să pătrundă în perete cu cel mult 1/2 cărămidă în total pe ambele părţi, cînd pe perete reazema doua arce sau bolţi, dar numai în cazul pereţilor de cel puţin 2 cărămizi şi fără ca grosimea acestuia să se reducă sub P/a cărămidă (fig. 234, a), cînd grosimea peretelui este mai mică decît 2 cărămizg sau bolta trebuie să se reazeme prin intermediul unor cărămizi ieşite (fig. 234, b),cel de ciment.Executarea arcelor şi a bolţilor se începe cu confec­ţionarea tiparelor sauacintrelor care le susţin în timpul zidirii, în cazul unui arc în segment se procedează astfel:Dîndu-se deschiderea / a arcului şi săgeata h (fig. 235), centrul O se determină trasînd pe o foaie de carton sau pla­caj dreapta A_XA₂ egală cu deschiderea, iar perpendicular pe mijlocul acesteia, cu ajutorul unui vinclu, săgeata BC Se uneşte un capăt al deschiderii cu vîrful arcului, obţinîndu-se dreapta A_±C şi se măsoară    jumătatea CD a acestui seg­ment. In punctul obţinut D se trasează cu vinciul o perpendiculară pe A-fi’, ^ aceasta întîlneşte axa BC prelungită a arcului în centrul căutat O. Raza arcului este egală cu OC sau OA_vFig. 234. Rezemarea arcelor şi a bolţilor pe pereţi:a-la pereţi de 2 cărămizi grosime în sus; 6~la pereţi sub 2 cărămizi grosime.

Cunoscînd raza, se face trasarea tiparului. Pentru aceasta (fig. 236), pe o bucată de placaj sau carton se fixează cu un cui sfoara 2 de lungime egală cu raza arcului, cuiul fiind centrul 0 al arcului. Cu creta sau creionul 1 se trasează un arc de cerc, apoi şipca 3, pe care s-a însemnat deschiderea l a arcului, se traseazăintradosul, aşezînd această şipcă astfel încît capetele deschiderii să cadă pe arcul trasat.

Tiparul arcului (fig. 237, a) se trasează în continuare, îndepărtînd şipca şi trasînd la 2—5 cm o paralelă la linia deschiderii A_x A₂, pentru a obţine grosimea tiparului, apoi între prelungirea liniei deschiderii A_XA₂ şi cea a razei OA₁ (la care se adaugă şi grosimea b a arcului) se trasează naşterea arcului. După aceea, se trasează pe o scandură întreg tiparul decupat b şi se taie tiparul arcului c, tiparul naşterii d şi tiparul e necesar pentru teşirea cărămizilor pe reazem. Pe scîndurile tăiate astfel ca tipare ale arcului se fixează în cuie de-a curmezişul scînduri sau sipci, obţinîndu-se tiparul propriu-zis (fig. 238).              ‘                                      ‘    ‘

La arcele sau bolţile plate (cu săgeată mică) de deschideri mari, pentru a nu se obţine o curbă mai plată decît cea din proiect datorită tasării după decofrare, tiparul arcului sau al bolţii se trasează după o curbă mai bombată (cu suprasăgeată), obţinută adăugind săgeţii k din fig. 235 suprasăgeata respectivă, iar arcul construindu-se de astă dată prin punctele A_v A_% şi noul punct obţinut C₁ (în locul punctului C). După executarea reazemelor pînă la linia naşterii, se montează tiparul la nivelul trasat (fig. 239), sprijinindu-se pe grinzi de lemn susţinute cu bucăţi de oţel rotund montate între rosturile zidăriei, nivelul exact fiind obţinut cu ajutorul penelor de lemn. Cînd Trasarea tiparului unui arc în segment: a — trasarea elementelor tiparului; b — trasarea pe scîndură a tiparului; c — tăierea tiparului arcului; d — tăierea tiparului naşterii arcului; e — tăierea tiparului pentru teşirea cărămizilor pe reazem.deschiderea este mare, tiparul este susţinut în plus cu popi de lemn împănaţi cu pene.
Pe cofrajul montat şi verificat în poziţia din proiect se înseamnă bolţarii şi rosturile, urmărindu-se ca arcul să aibă un număr impar de cărămizi, pentru a se obţine în axă cheia. De asemenea, se stabi­leşte centrul arcului, în care se fixează un cui cu o sfoară.Zidirea arcului se începe cu reazemele, executate din cărămizi teşite şi folosind tiparul tăiat în acest scop. Arcul se zideşte din ambele părţi deodată, de la naşteri către cheie, pentru a se evita încărcarea lui neuniformă care ar duce la deplasări sau deformări în timpul zidirii şi pentru a se obţine o bună legătură. Rosturile verticale se verifică tot timpul cu ajutorul unei sfori fixate la centrul arcului sau cu un echer confecţionat după forma arcului (fig. 239).

Ajungîndu-se cu zidăria la centrul arcului, se montează la sfîrşit cheia, care se introduce forţat pentru a împăna bine arcul.

Modul de aşezare a cărămizilor variază după grosimea arcului şi a peretelui, cum şi după felul golului (fig. 240). In cazul urechilor se montează un tipar aşezat mai jos decît intradosul, obţinîndu-se astfel ieşitura respectivă a urechii.

Executarea arcelor drepte (în pană) este similară (fig. 241). De astă dată – tiparul este o scîndură sau un panou 4 aşezat pe lat. Pe această scîndură se aşază întîi barele de consolidare înglobate zideşte arcul. Pentru ca după decofrare

Uneori (fig. 243) ele au cinci centre, cărămizile aşezîndu-se în raport cu acestea; rosturile verticale se verifică cu sfoara în timpul lucrului faţăde aceste centre în ce priveşte bolţile, acestea se execută în general la fel cu arcele, folosindu-se tipare de lemn pe care se bat de-a curmeziş scîndurile sau şipcile cofrajului.

Executarea bolţilor se face tot simultan de la reazeme către cheie. Ordinea de aşezare a cărămizilor depinde de dispoziţia acestora. Astfel, la bolţile în rînduri inelare, zidirea se va începe de la un timpan, înaintînd rînd cu rînd către celălalt, fiecare rînd executîndu-se ca un arc. La bolţile cilindrice în rînduri longitudinale (fig. 244), zidirea se face în rînduri orizontale, în acelaşi timp dinspre pereţii longitudinali spre rîndul de cărămizi din axă, care constituie cheia bolţii.

La bolţile în coadă de rîndunică, zidirea se face în rînduri la 45° mergînd simultan de la colţuri spre centrul încăperii, unde se împănează cheia; iar la bolţile pe diagonală, zidirea se face asemă­nător de Ia centru spre colturi.

Zidăria bolţilor se execută cu respectarea legăturilor obligatorii, iar tiparele trebuie să aibă, cînd este cazul, suprasăgeata necesară; la deschideri mari, cofrajul se încarcă cu greutăţi la cheie, pentru a nu se ridica în timpul zidirii în părţile laterale.

La bolţişoarele între traverse metalice sau între grinzi de beton armat se montează întîi traversele în locaşurile prevăzute sau se toarnă grinzile de beton armat, apoi se aşază tiparele si se zidesc bolţile.

La bolţile sferice zidăria se execută în mod obişnuit în rînduri inelare succesive, închise, aşezate pe conturul boltii şi mergînd dinspre reazeme spre cheie. La terminarea zidirii, extradosul se acoperă cu un strat de mortar de ciment gros de cel puţin 1,5 cm, pentru protecţie.

Pentru o bună întărire a zidăriei, fără deformări sau deplasări, bolţile se feresc de arşiţă şi se udă cu apă pe timp călduros timp de 3 zile de la zidire.

Timpul de decofrare a bolţilor se fixează de obicei prin proiect; la bolţile de dimensiuni mari, cofrajele se scot după cel puţin 15—20 zile. Boitoarele între traverse se pot decofra chiar după terminarea tuturor bolţişoarelor unui planşeu între pereţii încăperii. Decofrarea nu se face deodată, ci întîi se slăbesc penele, turnîndu-se pe extra­dosul boltii mortar fluid de ciment, iar după 12—24 ore se slăbesc penele mai mult, după care se scot scîndurile şi pe urmă tiparele. La decofrare se interzic lovirile.

1. Planşee din cărămizi găurite

a) Clasificare, alcătuire. S-a arătat că planşeele au rolul de a acopen spatiile mărginite de pereţi. Planşeele’ spre deosebire de bolti, sînt elemente drepte. Ele se execută în general din beton armat. Zidarul execută planşee uşoare alcătuite din cărămizi speciale găurite.

După tipul cărămizilor găurite fabricate la noi în tară (cărămizi de 13 şi 19 cm grosime), există două tipuri de planşee de acest fel: — planşee de 13 cm grosime (fig. 245, a);

‘ —planşee de 19 cm grosime (fig. 245, b).

Cărămizile găurite se aşază unele lîngă altele în şiruri, iar între ele se toarnă beton armat, formînd nervuri.

Pe pereti planşeele se leagă cu centuri de beton armat cu lăţimea pînă la 1 cărămidă.

Aceste planşee sînt mai bune izolatoare din punct de vedere termic şi fonic decît cele de beton, sînt rezistente la foc şi permit economii de ciment şi oţel. Executarea lor necesită însă cofraje formate din scînduri înguste care se aşază în lungul nervurilor,

 Planşee din cărămizi găurite:

a – de 13 cm grosime; b — de 19 cm grosime; l — centură de beton armat; 2 — nervură de beton armat.

iar aceste planşee nu se pot folosi la clădiri supuse vibraţiilor şi nici la deschideri de peste 4,50 m, fără a se executa o suprabetonare peste planşeul din că­rămizi găurite.

Cărămizile se aşază cu axele în linie dreaptă şi cu tălpile bine ali­pite, pentru a forma fîşii paralele. Rosturile transversale din fîşiile alăturate trebuie să fie alternate, spre a se realiza ţeserea cără­mizilor (v. fig. 248, a).

Pentru aceasta, la capete se folosesc că­rămizi tăiate la dimen­siunea necesară. Com­pletările mici (decîţiva centimetri) se execută cu betonul din centură.

Pereţii de diferite grosimi reazemă pe aceste planşee fie pe o placă de beton armat  executată deasupra  Rezemarea pereţilor pe planşeele din planseului din cărămizi  găurite pe grinzi armate realizate în grosimea planşeului sau coborînd şi sub acesta (pereţii de 1/2 şi 1 cărămidă fig. 246, b, c).

b) Prescripţii de execuţie. Executarea planşeelor din cărămizi găurite cuprinde următoarele operaţii: montarea’cofrajelor, aşezarea cărămizilor, montarea armăturii, turnarea betonului în nervuri şi umplerea rosturilor transversale.

Cofrajul, executat de către dulgheri, este format din scînduri izolate aşezate pe lat sub rosturile.în lung ale cărămizilor (fig. 247) şi susţinute de un eşafodaj format din scînduri pe muchie, popi şi contravîntuiri.

Pe cofraj se trasează axele cărămizilor găurite, apoi se aşază cără­mizile (fig. 248). In şanţurile formate între fîşii se montează armătu­rile fasonate de fierarii betonişti; armăturile centurilor se execută din oţel de 10 mm grosime. Armăturile sînt ridicate pe reazeme.

Pentru ca betonul să nu pătrundă din centură în golurile cărămizi­lor, acestea se astupă fie cu alicărie sau cloţuri de cărămidă, beton sau ţiglă spartă, fie cu mortar de ciment, formînd un căpăcel.

Se trece apoi la betonarea nervurilor şi a centurilor, precum şi la umplerea rosturilor. In prealabil cărămizile se udă, pentru a nu absorbi apa din beton sau mortar. Betonarea se face cu mare atenţie, nervurile trebuind să fie bine umplute cu beton; înainte de montarea armăturilor se toarnă pe fundul nervurilor porţiuni de mortar de cîte 50—60 cm lungime şi 1,5 cm grosime, pe care se reazemă armăturile. în timpul execuţiei, planşeul se apără cu mare grijă de arşiţă sau vînt prin udare şi acoperire, deoarece aceste planşee pierd mai multă apă ca cele de beton armat.

După întărirea betonului, planşeul se decofrează la termenele prescrise.

1. Coşuri de fum şi de ventilaţie

a) Clasificare, alcătuire. Pentru îndepărtarea gazelor şi a fumului, rezultate din arderea în sobe, şi pentru ventilarea încăperilor, se prevăd canale verticale pe toată înălţimea clădirii, numite coşuri.

După materialele din care se execută, coşurile se clasifică astfel:

— coşuri de cărămidă;

— coşuri de olane;

— coşuri de bazalt;

— coşuri de beton.

După felul construcţiei, coşurile pot fi

— i z o 1 a t e a;

— ieşite la faţa peretelui b;

— înglobate în perete c.

După forma canalelor, coşurile pot fi: dreptunghiulare. în ce priveşte locul lor în clădiri, trebuie să se evite aşezarea coşurilor.in ^peretii portanţi şi la încrucişarea acestor pereţi trebuie sa se evite de asemenea ieşirea pe acoperiş a coşurilor în dreptul

De obicei coşurile de fum se aşază în pereţii interiori şi numai rareori în cei exteriori, cînd vor avea obligatoriu la faţadă o acoperire de zidărie de cel puţin două cărămizi grosime sau se vor lua măsuri speciale de izolare, prevăzîndu-se spre faţadă un spaţiu de aer .

Dimensiunile canalelor se stabilesc prin calcul, pentru a asigura  necesar. Ele se iau în mod obişnuit multipli ai dimensiunilor v-aramizilor. ^ Coşurile de fum au de obicei dimensiunile de 1/2 x 1/2 cărămidă (12,5 X 12,5 cm); cînd canalele sînt dreptun­ghiulare, raportul laturilor lor trebuie să fie de cel mult 1/1,5.

Pentru fiecare sobă trebuie să se prevadă un canal de fum separat; totuşi, se permite ra­cordarea a două sobe la acelaşi canal, dar numai pentru sobele de acelaşi etaj, racordarea făcîndu-se la o diferenţă de înălţime de 1,00 m înălţimea coşului măsurată de la baza gurii de jos a pri­mului canal de fum pînă la ieşirea pe acoperiş (înălţime activa h_a) trebuie să fie de cel puţin 5 m; înălţimea de la baza gurii de jos a pnmului canal de fum pînă la baza gurii de curăţire inferioară (maljune inactiva h_t) trebuie să fie 1/10 din înălţimea aftivă tîn caz contrar se măreşte secţiunea canalului pe această porţiune)

Ajungînd în pod, coşul se zideşte izolat. înălţimea lui deasupra acoperişului, pentru asigurarea unui bun tiraj, se stabileşte res- pectînd^ următoarele măsuri: la acoperişurile în terasă, coşurile se ridică cu 1,50 m deasupra părţii celei mai înalte a acoperişului^– la acoperişurile în pantă (fig. 252), coşurile trebuie să aibă cel puţin 0,50 m deasupra coamei cînd sînt aşezate la distanţe sub 1,50’m de coamă (poziţia /), cel puţin 1,00 m peste învelitoare şi cel puţin la nivelul coamei cînd sînt aşezate la distanţe de 1,50—3,00 m de coamă (poziţia II) şi cel puţin 1 m peste învelitoare, dar peste nivelul unei linii care face 10° cu orizontala coamei, cînd sînt situate la peste 3,00 m de coamă (poziţia III). în general coşurile sînt verticale. Totuşi, se admit canale de fum înclinate, dar cu cel mult 30° faţă Legarea coşurilor cu sobele sau încăperile se face cu ajutorul unor găuri care se prevăd în mod obişnuit de 1/2 cărămidă şi pe înălţimea a 3—4 rînduri de cărămidă ) Prescripţii de execuţie. Coşurile de fum şi de ventilaţie se execută cu respectarea unor măsuri speciale.

Astfel, coşurile izolate trebuie să aibă fundaţii proprii, executate la fel ca fundaţiile pereţilor; cele înglobate în pereţi se sprijină pe fundaţiile acestora. Materialele folosite la executarea canalelor de fum trebuie să fie rezistente la acţiunea căldurii şi a gazelor de ardere, nu prea poroase, cărămida plină fiind cea mai indicată.

Rosturile canalelor de zidărie trebuie să fie bine umplute cu mortar, pînă la faţa lor, pentru ca circulaţia fumului şi a gazelor să se facă nestingherit (fig. 258, d). Cînd rostul are mortar în exces a, cînd este neumplut la faţă b ori cînd tencuiala este căzută c, cir­culaţia fumului şi a gazelor este împiedicată.

Distanţa minimă de 1/2 cărămidă de la canal la faţa peretelui este impusă de asemenea prin prescripţiile de pază contra incendiilor. In acest scop, elementele de lemn sau din alt material com­bustibil şi grinzile metalice nu se alipesc de coşuri; distanţa lor de la canalul de fum trebuie să fie de minimum ’l cărămidă (25 cm) la coşurile obişnuite şi de 1 ^x/₂ cărămidă (37,5 cm) la coşurile mari.

De exemplu, lîngă planşeele de lemn, pereţii coşurilor trebuie să aibă grosimea’de 1 cărămidă pe orizontală, pe toată grosimea planşeului (fig. 259, a), sau se prevede între planşeu şi coş (fig. 259, b). Lîngă asemenea îngroşări verticale ale coşurilor (fig. 260). Această izolare se mai’poate obţine şi prin materiale rezistente la foc (ţigle, plăci de şamotă etc. montate cu argilă).

Piesele de lemn ale şarpantei acoperi­şului vor fi izolate de canalul de fum printr-un perete plin de cel puţin 1/2 cărămidă, între aceste piese de lemn si faţa coşului lăsîndu-se minimum 10 cm spaţiu liber (fig. 261). De asemenea este interzisă rezemarea_ grinzilor de lemn pe zidăria coşurilor. în dreptul coşurilor, grinzile de lemn se reazemă cu ajutorul jugurilor (fig. 262), păstrîndu-se distanţa minimă de 1 cărămidă pînă la canalele de fum. La termi­narea zidăriei coşurilor, înainte ca acestea să fie tencuite sau rostuite, ele se supun unei probe de fum, pentru a se putea înlătura eventualele defecte. Găurile pentru curăţirea coşurilor se prevăd (fig. 263) cu capace duble de tablă a sau de beton prefabricat b. Uneori aceste găuri seastupă cu cărămidă zidită cu mortar de argilă, astfel încît se pot desface la nevoie, apoi se rezidesc; pentru a putea fi găsite uşor, acestea sînt retrase cu circa 1 cm de la faţa zidăriei. Pe acoperiş se montează în jurul coşului o pazie de tablă, pe­trecută în rosturi şi fixată în cuie cu ciocul în jos (fig. 264); peste pazie se montează învelitoarea.

La coşurile de cărămidă canalele se fac pătrate sau dreptun­ghiulare, forma lor cea mai bună pentru tiraj fiind însă cea circulară. Canalele se obţin lăsînd în zidărie golu­rile necesare. Zidăria se exe­cută numai cu cărămizi pline întregi şi bine arse. La zidire se folosesc adeseori tipare de lemn de mărimea cana­lelor (fig. 265, a), care asi­gură obţinerea unor canale drepte, cu feţe netede şi rosturi bine umplute cu mortar. Zidarii sovietici fruntaşi în producţie folosesc tipare de tablă (fig. 265, b); la acestea, printr-o serie de găuri de la partea de jos ies ciocuri 3 care susţin tiparul, fiind trase în interior cu ajutorul minerului 4 de la partea superioară, care serveşte şi pentru incorect incorect înălţarea tiparului în timpul lucrului.La devierea coşurilor pe verticală (fig. 266), pe porţiunea deviată se aşază numai cărămizi întregi, în rînduri înclinate cu maximum 30° faţă de orizontală (fig. 266, a). La locurile de racordare expuse loviturilor bilei de curăţire a coşului, se aşază oţel rotund sau blocuri de piatră ori de beton. Se interzice executarea  porţiunilor deviate cu că­rămizi aşezate în trepte (fig. 266, b), acestea îngreunînd circulaţia fumului şi^ a gazelor, favorizînd depunerea funinginei şi împie- dicînd curăţirea coşului; tot aşa nu este bine să se execute beton (fig. 267, b), fie canalul teşit (fig. 267, c), uneori scoţîndu __ în afară un rînd de cărămidă (fig. 267, a, c), pentru protecţia coşului.La interior, canalele trebuie să aibă suprafaţa perfect netedă şi rosturile bine umplute cu mortar. In acest scop la coşurile cu canale netencuite, canalele se şterg în timpul zidirii la 6—7 rînduri de cărămizi cu o cîrpă udă; nu se admite ca inte­riorul canalelor să fie uns cu argilă, aceasta căzînd şi astupînd coşul.Coşurile cu canale teneuite au secţiunea circulară, pentru o mai uşoară tencuire. Ele se execută cu un tipar din lemn rotund avînd secţiunea cu 2—3 cm mai mare decîî aceea a canalului, tencuirea făcîn- du-se pe măsura zidirii coşului.

In pod şi pe acoperiş coşurile pot fi aparente sau tencuite.

La coşurile de olane (fig. 268), în golurile lăsate pentru canale se montează olanele pe măsura zidirii coşului, îmbinîndu-se şi zidin- du-se cu mortar, la fel ca zidăria.

a) Clasificare, alcătuire. Pardoselile sînt executate în încăperi, deasupra planşeelor.

pardoselile de cărămidă se execută în general în încăperi nelo­cuite (depozite, ateliere, adăposturi pentru animale etc.) ele sînt economice şi uşor de executat. In unele încăperi cu finisaj îngrijit se executa pardoseli de cărămidă decorative.

Cînd patul este din argilă, aceasta se aşterne in doua straturi de cîte 10 cm, uşor udate şi bătute bine cu maiul de 8 kg,^ ajun- gîndu-se la un.pat de 15 cm grosime. Similar se procedează şi în cazul patului de zgură, nisip sau pietriş, a cărui grosime finala este de 10 cm. Cînd patul se execută din beton, acesta are marca minima de 90 si se aşterne în grosime de 10 cm

Executarea substratului se face pe patul pregătit. Substratui de nisip se aşterne în două straturi, dintre care primul de circa 3 cm           grosime se îndeasă cu maiul, stropindu-se cu apă, iar al doilea tot de circa 3 cm, se lasă afînat, pentru aşezarea cărămizilor; gro­simea finală a substratului este de 5 cm. Substratul de mortar de ciment sau mastic bituminos se aplică la pardoselile cu pat de beton sau pe placa de beton armat, în acest caz patul de beton se nivelează cu mortar de ciment cu var, aplicat în grosime de 2_3 cm. Masticul bituminos se aplică cel puţin la cinci zile după turnarea patului.

Montarea îmbrăcămintei de cărămidă se face apoi pe substratul executat. La pardoselile cu substrat de nisip cărămizile se aşaza cu o mişcare uşoară pentru a se împlînta în nisipul afînat, apoi se fixează la nivelul cerut (fig. 269) îndesîndu-se prin lovituri de ciocan aplicate uşor pe dreptar. La pardoselile cu substrat de mortar sau mastic cărămizile se aşază pe substrat, apoi se umplu rosturile cu mortar de ciment (dozaj 400 kg ciment la 1 m³) sau cu mastic.

Legarea cărămizilor îmbrăcăminţii se face în toate cazurile^ cu mortar sau mastic, turnat cu canciocul între rosturi — cînd cără­mizile se aşază pe lat, ori aplicat pe cărămidă — cînd cărămizi e se aşază pe muchie.

La montarea cărămizilor se foloseşte dreptarul şi nivela, pe jinga celelalte scule pentru zidire. Montarea pardoselilor de cărămidă pe lat se face în rînduri paralele sau în colţ, cu legarea rosturilor. Montarea cărămizilor se începe cu rîndurile pe lînga ^pereţi (fig. 270, a), executate cu mare exactitate, numite repere. După aceea se montează cărămizile în cîmp, între repere (fig. 270, b), folosind sfoara înfăşurată la capete pe două cărămizi aşezate pe repere. Cărămizile se aşază după diferite modele (v. fig. 276). Pardoselile de cărămizi pe lat se pot executa şi în două straturi (fig. 271)_Lîn care caz cărămizile din cele două straturi se aşază cu legătură şi se zidesc cu mortar. Pardoselile de cărămidă pe muchie (fig. 272) se execută similar; între repere cărămizile se aşază cu legarea rosturilor.Sînt cazuri în care pardoselile se prevăd cu pante (de 2—3 cm ia 1 m) pentru scurgerea apelor (fig. 273), scurgerea făcîndu-seFig. 274. Executareapardoselilor de cărămidă cu pante de scurgere:

Alt caz este acela al aleilor. Acestea sînt prevăzute în mod obişnuit cu pante transversale de circa 1,5 cm la 1 m. Montarea pardoselilor se începe tot cu executarea reperelor (fig. 275, a), între care se mon­tează cărămizile din cîmp (fig. 275, b), folosind un şablon tăiat curb după pantele (bombamen- tul) aleii.

Finisarea pardoselii se face după verificarea ei: finisarea constă din umplerea rosturilor cu mor­tar de ciment, mastic bituminos sau chiar nisip. Rosturile cu bitum nu trebuie umplute complet,

Fig. 276. Diverse modele de pardoseli de cărămidă decorative: în şiruri de cărămizi în lung; b — pe diagonală; c — în şiruri alternate în lung şi în lat; d — în şah; e — în şah, cu bordură pentru ca bitumul să nu se răspîndească în timpul căldurilor pe întreaga suprafaţă a pardoselii. Pe măsura lucrului, pardoseala se curăţă de resturi de mortar sau mastic,iar la urmă se freacă cu cără­midă • pentru a avea faţa netedă. Racordarea pardoselii de cărămidă la praguri, guri de scurgere etc. se face fie cu rame de oţel profilat fixate în beton, fie cu borduri de beton sau de piatră. Racordarea cu pereţii sau stîlpii se face cu scafa din mortar de ciment. Pardoselile de cărămidă trebuie să se execute numai din cărămizi dublu presate alese, fără defecte, bine arse, cu feţe plane şi muchii întregi, avînd rezistenţa la uzură cît mai asemă­nătoare, pentru a se evita formarea denivelărilor datorite uzurii pardoselilor.Pardoselile decorative se execută din cărămizi speciale şi după diverse modele (fig» 276).

a) Clasificare, alcătuire. Scările servesc la circulaţia pe verticală între caturile clădirilor. Ele sînt amplasate într-o încăpere separată numită casa scării. Elementele componente principale ale unei scări sînt (fig. 277):           *          ~
. Elementele componente ale unei scări:

2—treaptă; 2 — contratreaptă 3—rampă (aripă); 4 —podest (palier, odihnă); 5 —vangînzidit; tf—vang liber; 7—parapet (balustradă); 8 — mină curentă; 9 — treaptă de pornire; 10 — treaptă de sosire; 11 — trepte intermediare.

—  treptele, adică elementele pe care se circulă, formate din treapta propriu-zisă 1 (faţa orizontală, pe care calcă piciorul) şi contratreapta 2 (faţa verticală);

—    rampele (aripile) 3, adică părţile înclinate pe care stau treptele;

—   podestele (paliere, odihne) 4, adică elementele orizontale drepte aşezate după un număr oarecare de trepte (maximum 16) şi destinate pentru odihnă în timpul urcării;

—  vangurile, adică elementele de susţinere a scării, aşezate sub rampe, de obicei la marginile acestora; vangurile pot fi înzidite 5 în peretele casei scării sau libere 6 parapetul (balustrada) 7, adică elementul vertical aşezat „JT^l”lelor d’stlnat pentru sprijinirea in timpul  superioara a parapetului este profilată permiţind apucarea cu mina şi se numeşte mînă curentă 8.

In ce priveşte treptele, acestea sînt trepte de pornire 9, trepte. de sosire 10 şi trepte intermediare La dimensiuni, contratreapta variază de obicei între 14 si 19 cm iar treapta intre 22 şi 32 cm, treptele obişnuite (la locuinţe) fiindde 16 X 30 cm. Ca formă, treptele pot fi: fără profil (fig 278 a) sau cu profil

Scările sînt de mai multe feluri.

Astfel, după locul lor în clădire, scările  sînt scări curbe (circulare, elicoidale) (fig După construcţia lor, scările sînt: scări rezemate, ale căror trepte sînt rezemate la un capăt pe vang, iar la celălalt fie rezemate pe vang, fie încastrate în perete;  — scări libere (în consolă) ale căror trepte sîntrezemate numai la un capăt, prin încastrare în zid sau în vang, iar la celălalt capăt sînt libere. în general scările sînt lucrări de specialitate executate de muncitori cuperete (fig. 282, a), marcîndu-se în acest scop înălţimea h şi lungimea l a aripii, pe care se înseamnă înălţimea şi lăţimea fiecărei trepte. Trasarea se face cu dreptarul şi bolobocul, însemnîndu-se succesiv contratreapta şi treapta II, apoi verifi- cîndu-se ca profilul scării, trasat pe perete, să se înscrie în diago­nala dreptunghiului format de înălţimea h şi lungimea l a aripii, După trasare se începe zidirea treptelor (fig.282, b), cu treapta de pornire III. în spatele treptei se aşază umplutură din moloz, zgură etc. într-un strat IV care se bate cu maiul, pînă se ajunge la nivelul feţei  Executarea unei scări interioare de cărămidă xecută podestul ca o pardoseală de cărămidă aşezată pe umplutură continua în mod similar zidirea celorlalte aripi ale scării.’ odul de aşezare a cărămizilor în trepte variază în funcţie de dimensiunile acestora. Un caz curent este cel arătat în fig. 278 cu treapta formată din două rînduri de cărămizi — unul pe lat

ZIDĂRIA DE PIATRĂ NATURALĂ , ALCĂTUIREA ZIDĂRIEI DE PIATRĂ NATURALĂ

Zidăria de piatră este alcătuită din pietre aşezate pe _ cît posibil în rînduri orizontale, tălpile formînd paturile (asizele) zidăriei, iar pietrele putînd fi sau nu legate cu mortar. Pentru a se obţine o zidărie rezistentă, la alcătuirea acesteia trebuie să se ţină seama de urmă

Pe feţele zidăriei nu trebuie să se întîlnească mai mult de trei rosturi într-un punct; cît despre rosturile verticale (fig. 288), acestea nu trebuie să fie în prelungire, ci ţesute pe 10 15 cm c, iar cind se folosesc pietre de înălţimi diferite, rosturile verticale pot merge cel mult pe înălţimea a două pietre b.Rosturile longitudinale ale zidăriei trebuie să fie cît mai ori­zontale, iar nu înclinate.Aşezarea pietrelor în fiecare rînd se face astfel încît cel mult două^ pietre cu^ coadă scurtă să alterneze cu o piatră cu coadă lungă, iar două pietre cu coadă lungă cu un curmeziş-, cu alter­narea acestei dispoziţii în rîndurile alăturate (fig. 289).în întreaga zidărie trebuie să se urmărească obţinerea legăturii atît la feţe cît şi la adîncime, iar la capetele zidăriei să se aşeze pe cît posibil pietre mari, care să asigure rezistenţa capătului (fig. 290). _ Zidăriile de piatră se deosebesc atît prin felul pietrei folosite,, cît şi prin modul de aşezare a pietrelor în zidărie.